* Bicăzenii acuză arbitrajul de la Botoşani, unde au fost trataţi cu „Du-te dracului!”
Cimentul Bicaz a pierdut la Botoşani, duminică, cel de-al doilea meci din Divizia B, pe care nemţenii vor să îl uite cât mai curând. Ei acuză arbitrajul din acest joc, pe care îl consideră slab şi mai ales răuvoitor. Partida s-a încheiat 28-22, după ce botoşănenii au condus, la pauză, cu 15-11.
„Ei au vrut să ne bată cu orice preţ. Organizarea partidei a lăsat de dorit, iar arbitrii au făcut greşeli flagrante. Nici măcar nu se puneau de acord asupra deciziilor. Din 60 de minute, o repriză am jucat mai mult în 4 oameni. Am înscris două goluri valabile pe care arbitrii nici nu le-au văzut sau cel puţin aşa au pretins, pentru că plasele porţii nu erau legate. Aveau o tabelă de masă, iar când un coleg s-a ridicat să întrebe cât mai este din meci, i s-a răspuns: „Du-te dracului””, a declarat preşedintele Cimentului, Sorin Baciu.
De arbitraj, asigurat de localnici în această competiţie, s-a plâns şi Universitas Iaşi după meciul de la Botoşani. Botoşănenii vor acum arbitri neutri pentru jocul de la Bicaz, programat la finalul acestei săptămâni, care poate fi decisiv pentru stabilirea echipei calificate la turneul final. Au şi cu ce, pentru că ar fi primit din partea Consiliului Local 3 miliarde de lei pentru a promova în Divizia A.
„Cu un arbitraj corect, îi batem fără nici o grijă”, este convins preşedintele bicăzenilor.
După etapa a treia, HCM Botoşani este lider, cu două victorii, din trei partide, urmat de Cimentul Bicaz şi Universitas Iaşi, fiecare cu câte o victorie. Competiţia se va încheia la finalul acestei săptămâni, când Cimentul Bicaz va juca acasă, cu Botoşaniul, şi returul cu Iaşul, în deplasare. Echipa clasată pe primul loc se califică la turneul de promovare în Divizia A.