A devenit deja o tradiție pentru locuitorii comunei Vînători-Neamț ca, în plină Sărbătoare a Nașterii Domnului, să asiste la un regal de colinde și obiceiuri de iarnă, reunite sub titulatura "Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă". Ca în fiecare an, și la această ediție, cea de-a noua, desfășurată în a treia zi de Crăciun, sala Căminului cultural din centrul comunei a devenit aproape neîncăpătoare pentru oamenii veniți în număr foarte mare să ia parte la un spectacol grandios, pus la punct cu migală, pînă în cele mai mici detalii, de primarul comunei Vînători-Neamț, Adriana Petrariu, ajutată de angajații primăriei, consilierii locali, cadre didactice și mulți cetățeni pasionați și buni păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor de iarnă. Tuturor, felicitări pentru inițiativă și bună organizare!
ADRIANA PETRARIU, primarul comunei Vînători:
"Vrem să păstrăm vie tradiția locală, să o transmitem nealterată generațiilor care vin după noi"
"Pentru a întregi spiritul sărbătorilor de iarnă, la Vînători-Neamț a avut loc (pe 27 decembrie) cea de-a noua ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă”. Este un festival organizat de noi în decursul anilor, prin intermediul căruia vrem să păstrăm vie tradiția locală, să o îmbunătățim și să o transmitem nealterată, la fel de bogată și variată, generațiilor care vin după noi. La acest festival au fost invitați să participe elevii din școlile comunei, cadre didactice, oficialități locale și județene, iar ca invitați de onoare i-am avut pe locuitorii comunei Vînători-Neamț. Însă nu ne-am rezumat numai la atît, ci am dorit ca acest festival să se adreseze și cetățenilor din localitățile învecinate. Programul pe care l-am pregătit l-au susținut artiști locali, corul "Vînătorii lui Ștefan cel Mare", elevii Școlii Lunca, Mădălina Ursache și Bianca Mihăiasa, dar și Ansamblul folcloric "Șezătoarea" al Școlii de Arte și Meserii din comuna Vînători Neamț. Au mai urcat pe scenă elevii Școlii Drehuța, Grupul folcloric "Dor vînătorean". Invitați speciali au fost atît soliștii în devenire, cît și cei deja consacrați. Fiind un moment de sărbătoare și bilanț, nu pot să nu trec în revistă cîteva din succesele artiștilor noștri repurtate pe plan local, în țară și străinătate. Grupurile folclorice "Dor vînătorean" și "Vînătorii lui Ștefan cel Mare" au fost înființate în anul 2008. Practic, într-o lună, aceste formații artistice au fost "puse pe picioare", după care, imediat, au participat la diverse acțiuni culturale, la zilele comunelor, la manifestări artistice care au avut loc în țară și peste hotare. Tot în acest context, neapărat trebuie să amintesc și de Grupul folcloric "Șezătoarea", care a primit numeroase distincții în țară și peste hotare, precum și de grupul de copii care cîntă la nai. Ne mîndrim cu artiștii noștri populari, ei cinstesc ținuturile noastre, făcîndu-le cunoscute în țară și în lume.
Sperăm că prin ceea ce am pregătit am ajuns la sufletul tuturor participanților la acest emoționant eveniment. Profit și de această ocazie pentru ca, din toată inima, să doresc ca Noul An să aducă locuitorilor comunei Vînători-Neamț multă sănătate, prosperitate, împliniri și tot ceea ce consideră ei că le este necesar pentru bunul trai!"
Proiectele prezentului, la temelia investițiilor viitoare
De-a lungul timpului, mai cu seamă pe durata mandatelor primăriței Adriana Petrariu (acum la al treilea), în comuna Vînători-Neamț au fost realizate investiții de amploare, de o reală utilitate publică. Ele au vizat reabilitarea infrastructurii, modernizarea instituțiilor de interes public, rezolvarea problemelor sociale și de protecție a mediului.
Din păcate, datorită crizei economice, 2009 nu a fost un an prielnic continuării investițiilor nici în comuna Vînători-Neamț. Multe sînt începute și, tot atîtea, sînt în fază de proiect. Cel mai mare proiect aflat în derulare este cel privind campusul școlar, care cuprinde mai multe obiective: 24 săli de clasă, un internat pentru copii, cantină, sală de sport, pensiune agroturstică și fermă școlară. Tot în domeniul învățămîntului trebuie să amintim și de proiectul privind construcția unei grădinițe cu program prelungit la Vînători, la care, acum, lucrările sînt blocate din lipsa fondurilor. Pe lista de așteptare se află și proiectul privind reabilitarea și extinderea clădirii Seminarului Teologic "Veniamin Costache"
Pentru accesarea fondurilor europene alocate pentru dezvoltarea și renovarea satelor, în vară, a fost depus un proiect integrat în valoare totală de 2,5 milioane euro. Ca obiective majore, în proiectul integrat sînt incluse realizarea sistemului de alimentare cu apă în zona Lunca-Nemțișor, înființarea unui centru social de zi pentru elevi, dotarea grupurilor folclorice cu instrumente și alte lucruri necesare. În parteneriat cu Primăria Tîrgu Neamț urmează să se realizeze sistemul de canalizare, la Vînători, în zona aglomerată.
În atenția edililor sînt și proiecte care vizează fondurile de mediu, precum și cele alocate, din alte surse, pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii în toată comuna. Din atenția autorității publice locale nu a scăpat nici dezvoltarea turismului, într-o zonă cu o înaltă încărcătură spirituală, de un pitoresc aparte. Pentru realizarea acestui obiectiv, trebuie mai întîi create condiții optime în vederea atragerii investitorilor în zonă, care deja au început să cumpere terenuri pe raza comunei Vînători-Neamț"
Tina CONDREA & Alex SÎRBU |