Iisus Hristos este Evanghelia Însăşi, care se adresează întregului neam omenesc.

Sfînţii sunt întrupări ale Evangheliei. Sfinţii sunt evangheliile practice izvorîte din Evanghelia Hristos. Sărbătoarea celor Trei Sfinţi Ierarhi ne oferă prilejul de a constata faptul că oricare ar fi fost aspectul evanghelic pe care-l accentuează mai tare unul sau altul dintre cei trei sfinţi, fiecare dintre ei au ţinut strîns cele două feţe ale Evangheliei: credinţa şi trăirea ei, iar aceste două lucrruri le-au considerat ca absolut necesare.

Cercetîndu-le viaţa, aşa cum au descris-o cei ce au fost mai aproape de ei în timp, fără îndoială că acela care întrupează tipul sfîntului gînditor-combatant (luptător) este Sfîntul Ioan Gură de Aur, patriarh al Constantinopolului (344-407).

Inteligenţa sa scrutează adevărul şi dacă cineva îl contestă, Sf. Ioan nu-l va apăra numai cu pana, el este alt temperament, dinamic, activ, în stare să moară pentru Adevărul suprem, care este Bunul Dumnezeu.

Dumnezeu i-a dat Sfîntului Ioan o gură, însă o Gură de Aur, care atunci cînd este chemată să apere adevărul, dragostea şi curăţia moravurilor, va arunca fulgere şi în capetele apărate cu coroane de aur.

Sfîntul Ioan nu este sfînt numai în credinţă, în convingere, în filosofie, ci este sfînt şi în consecinţele ei, în viaţă.

Alt chip al sfinţilor întrupează Sfîntul Grigorie, episcop de Nazians (în Turcia de azi) şi arhiepiscop al Constantinopolului, pe vremea sinodului doi ecumenic din 381.

Fire profund meditativă, marile adevăruri exercită asupra sufletului său o vrajă atît de mare încît este stăpînit de ele în înţelesul strîns al cuvîntului. Sfîntul Grigorie se dovedeşte a fi un abil mînuitor al speculaţiei. Pentru el, lumea lui Dumnezeu este totul; lumea noastră n-are asupra lui nici o priză, or, mai bine-zis, sufletulmlui nu este înzestrat cu antenele vieţii practice.

Şi el, ca şi ceilalţi sfinţi, este chemat să conducă sufletele creştine spre Dumnezeu, însă, deoarece Dumnezeu i-a dat darul de a se cunoaşte pe sine, iar el a fost sincer faţă de această cunoaştere, din care a tras consecinţele, scaunul episcopal din Sosima nu l-a primit; iar din scaunul patriarhal din Constantinopol, confirmat de sinodul doi ecumenic (381) şi recunoscut şi de însuşi împăratul Teodosie (380), a renunţat înainte de a împlini un an.

Sfîntul Grigorie întrupează în sfinţenie tipul contemplativ, tipul mistic al sfîntului.

Sfîntul Vasile (330 - 379) - arhiepiscop al Cezareei Capadochiei (în Turcia de astăzi) este o personalitate care îmbină în sine, în chip egal, atît aspectul speculativ, meditativ sau contemplativ al sfinţeniei, întîlnit la ceilalţi doi sfinţi, cît şi aspectul practic al ei.

Sfîntul Vasile realizează tipul sfîntului organizator, deopotrivă de bun mînuitor al ideilor, al lucrurilor şi al oamenilor.

Ordinea pe care o ştie se impune ideilor, pe care o descoperă în lumea adevărurilor teoretice, o traduce în viaţa practică.

Sfîntul Vasile este mare învăţat, Dascăl mare al lumii - ca şi ceilalţi doi, însă dacă Sf. Ioan este dascăl şi luptător, Sf. Grigorie, Dascăl şi contemplativ, Sf. Vasile nu este numai un mare dascăl al lumii, ci este şi mare luptător, mare contemplativ şi mare conducător de suflete; Sf. Ioan este tumultos, dinamic; Sf. Grigorie este calm, liniştit; iar Sf. Vasile ţine cumpăna între atitudini în aparenţă contrare, şi cu toate aceste deosebiri de temperament, înclinări, aptitudini şi virtuţi, fiecare dintre ei a realizat în persoana lor chipul Sfîntului, după eternul model al Mîntuitorului Hristos.

Să-i urmăm şi noi, cum ei l-au urmat pe Iisus Hristos, iubindu-L cu jertfelnicie şi pe Bunul Dumnezeu şi pe aproapele.

Preot Dumitru CHIŢIMUŞ