Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Sănătate
 
 

Judeţul Neamţ are nevoie disperată de 67 de doctori

În al 12-lea ceas, Ministerul Sănătăţii scoate la concurs posturile vacante de medici din unităţile sanitare publice, acestea urmînd să fie ocupate de specialişti şi rezidenţi în ultimul an. Dacă s-ar fi menţinut măsura "îngheţării" grilei de personal, activitatea din sectoarele principale ar fi intrat în colaps din cauza deficitului îngrijorător de personal calificat. Nu se puteau face angajări, dar exodul medicilor continua. Anul trecut şi-au părăsit posturile 23 de doctori, cei mai mulţi dintre aceştia căutînd peste hotare condiţii mai bune de lucru şi salarizare adecvată pregătirii lor. De la 1 martie exista pericolul neasigurării liniilor de gardă în Spitalul Judeţean Neamţ, unde mai este nevoie de 6 medici la urgenţă, şi blocarea activităţii la Serviciul de Ambulanţă Neamţ. Dr. Letiţia Damoc, managerul Salvării, a şi fost, în cursul acestei săptămîni, la Bucureşti, solicitînd scoaterea la concurs a 14 posturi de medici, în vederea asigurării unei asistenţe optime de urgenţă în prespital.
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, dr. Mihaela Grădinaru, ne-a declarat că a trimis, ieri, la Ministerul Sănătăţii situaţia privind necesarul de medici la nivelul unităţilor sanitare din judeţ: "Numărul posturilor care vor fi scoase la concurs rămîne la latitudinea ministrului Sănătăţii. Noi doar am centralizat datele primite din teritoriu şi am înaintat propunerile. În Neamţ este nevoie de 67 de medici, cu precădere în Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ şi la Serviciul de Ambulanţă".
Din datele centralizate de către DSP rezultă că, în unităţile sanitare cu paturi din Neamţ, este nevoie de încă 8 medici pentru urgenţe, din care 6 la Piatra Neamţ şi cîte unul la Roman şi Tîrgu Neamţ, 4 radiologi, din care 3 la Spitalul Judeţean şi unul la Tîrgu Neamţ, 4 psihiatri-din care 3 la Gîdinţi şi unul la Roman, 3 neonatologi, din care doi la Spitalul Neamţ şi unul la Tîrgu Neamţ şi de alţi 34 doctori pentru celelalte sectoare deficitare din unităţile cu paturi, cele mai vitregite fiind cardiologia, neurologia, pediatria, diabetologia, neurochirurgia, pneumologia şi reumatologia. 
În ultimii ani, oferta Occidentului în medicina de urgenţă este tot mai convingătoare din punctul de vedere al condiţiilor de lucru, al dotării şi nu în ultimul rînd al salarizării, astfel încît nu este de mirare că Serviciul de Ambulanţă Neamţ a pierdut, anual, doi-trei medici specialişti. Aşa s-a ajuns în situaţia fără precedent de a exista substaţii fără medic. La Tîrgu Neamţ este nevoie disperată de un medic la urgenţă, la fel şi la Bicaz. În total, la nivelul Serviciului de Ambulanţă mai trebuie angajaţi 6 generalişti, 6 medici pentru urgenţe şi 2 doctori de familie.
Din nefericire, ministrul Sănătăţii nu a dat undă verde şi la deblocarea posturilor pentru asistenţii medicali. Numărul posturilor vacante trece de 300 la nivel de judeţ. Sînt secţii de spital unde turele de noapte sînt asigurate de numai două asistente pentru 50-60 de bolnavi, din care cel puţin 10 sînt nedeplasabili. Realitatea este că personalul mediu pleacă, în continuare, peste hotare, găsindu-şi de lucru pe bază de contracte avantajoase, iar posturile vacantate nu pot fi scoase la concurs.
Geanina NICORESCU

Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.