Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Local
Publicitate

 

TERMOSISTEM incepand cu: 55 ron/mp

 

 
 

Schimbările în direcţiile judeţene se amînă

Şefii serviciilor descentralizate ale ministerelor în Neamţ pot sta liniştiţi încă cel puţin două săptămîni, pînă ce vor avea loc toate numirile în structurile guvernamentale. Deşi se aştepta ca, ieri, birourile naţionale ale PSD şi PD-L să aprobe Regulamentul de Funcţionare al Alianţei la Neamţ, care cuprinde şi anexa privind împărţirea serviciilor mi­nisteriale, nici una dintre condu­cerile celor două partide nu a semnat. Cauza nu stă la Neamţ, spune şeful organizaţiei judeţene ...detalii

Măcel la adăpostul de animale

Pe drumul de pe marginea canalului, la ieşirea din oraş, la     cîteva sute de metri de şosea, într-un loc oarecum ferit de ochii lumii, se află adăpostul pentru cîini, imaginea cea mai fidelă şi necosmetizată a gradului de civilizaţie la care a ajuns oraşul. Nu apuci să te apropii de adăpost, că patrupedele ies în drumul plin de băltoace. Unele latră şi dau să muşte roţile maşinii, altele sînt atît de slabe încît cursa după un autoturism e un efort prea mare pentru ele. Se uită doar, cu ochi pierduţi, în speranţa că va ajunge în faţa lor măcar o felie de pîine. Sînt chinuiţi de foame ...detalii

Acasă, fără părinţi

Criza financiară, sau poate dorul de casă, face ca din ce în ce mai mulţi nemţeni să revină în ţară, după ce ani de zile au locuit, cu tot cu familie, în Italia sau în Spania. Astfel, în numai cîteva săptămîni, 247 de elevi au depus cerere pentru reînscrierea în învăţămîntul nemţean, din dorinţa de a-şi continua studiile. Normal, au fost necesare unele evaluări, pentru echivalarea studiilor, iar 208 dintre elevi au primit acceptul de a reveni pe băncile şcolii, primind un răspuns pozitiv ...detalii

Din nou, dinamitări pe Bistriţa

Ieri, specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor au derulat mai multe misiuni pirotehnice de distrugere a blocajelor de gheaţă de pe Bistriţa, în zona localităţii Poiana Teiului.   Potrivit ultimelor raportări transmise Instituţiei prefectului,  "evoluţia fenomenului de zăpor, pe sectorul Poiana Teiului - limita judeţului Neamţ cu Suceava, este monitorizată permanent de specialiştii din Inspectoratul ...detalii

Prefectul s-a întîlnit cu pensionarii

Prefectul judeţului, Mioara Manea, a avut, ieri, o întîlnire cu directorii departamentelor din cadrul Instituţiei prefectului, pentru stabilirea priorităţilor acestei săptămîni, atît cele referitoare la organizarea instituţiei, controalele de legalitate din teritoriu, cît şi cele legate de achitarea lucrărilor de finisaj interior care sunt realizate la casele sinistraţilor Tot ieri, începînd cu ora 13,00, prefectul a condus şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice, pe a cărei ...detalii

Meteo
Meteorologii anunţă că este posibil să cadă precipitaţii sub formă de ninsoare. Cerul va fi acoperit, iar temperatura maximă va fi de minus 7 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.