Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Local
 
 

Primarii comunelor moldovene şi-au ales liderii

Zilele acestea are loc, la Suceava, întîlnirea regională a membrilor Asociaţiei Comunelor din România. La întrunire participă toţi primarii (membri ai asociaţiei) din Moldova, printre aceştia numărîndu-se şi 36 din Neamţ. Punctul culminant al zilei de ieri a fost alegerea structurilor de conducere din fiecare judeţ în parte. Fără nici o emoţie, Alexandru Drăgan a fost reales în funcţia de preşedinte al filialei nemţene. De altfel, el nici nu a avut contracandidat. Apele păreau să fie mai tulburi în ceea ce priveşte prim-vicepreşedintele filialei. În această cursă s-au înscris iniţial 4 candidaţi, doi de la PDL şi doi de la PSD. Numai că, după discuţii şi negocieri toţi candidaţii s-au retras. În acel moment s-a oferit să candideze pentru această funcţie primarul comunei Alexandru cel Bun, Ion Rotaru. "Am fost ales în unani­mitate. A fost o luptă între PSD şi PDL, nu s-au  înţeles,  iar  apoi  s-au retras toţi, aşa că m-am oferit eu", a explicat Ion Rotaru, care este membru al Partidului România Mare - de altfel singurul primar pe care această formaţiune politică îl are. La această întrunire a primarilor de comune din Moldova au fost atinse şi alte subiecte de interes pentru edili: atragerea fondurilor europene, autonomia locală. În acelaşi timp, primarii au tras un semnal de alarmă şi în ceea ce priveşte salariile pe care le primesc. Ei susţin că primesc salariile mai mici decît ale şeful de post sau directorul şcolii.

Marius GHEGHICI

Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.