Temuta curbă de la Feleşti, pe DN 15 D, din afara localităţii Trifeşti, şi-a luat din nou tributul, în după amiaza de 24 ianuarie. Deşi romaşcan, deci cunoscător al traseului, Constantin C. (52 de ani), aflat la volanul unui Ford Escort, nu a redus viteza înainte de curba deosebit de periculoasă. Şoseaua era udă, aşa încît şoferul a pierdut controlul volanului şi maşina a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit violent într-un VW Touareg condus regulamentar de Gheorghe V. (30 de ani), din Roznov. Impactul a fost devastator. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, pompieri şi ambulanţă. Constantin C. a fost scos din maşina zdrobită, dar nu mai era nimic de făcut pentru viaţa lui.
Deşi zona este semnalizată, accidente foarte grave se petrec, periodic. Prima cauză este viteza, care, combinată cu carosabilul umed, conduce la pierderea controlului asupra volanului. În curba de la Feleşti, numită de oamenii locului, curba blestemată, şi-au pierdut viaţa mai ales şoferii din alte localităţi, care nu cunosc exact configuraţia drumului şi sînt tentaţi să calce pedala de acceleraţie, pentru că au vizibilitate foarte bună. Iată, însă, că şi conducătorii auto, din zonă, sînt tentaţi să nu reducă viteza, deşi ştiu "capcanele" curbei. Puţini sînt, însă, cei care au ocazia să mai greşească şi a doua oară.
Cristina MIRCEA |