Consilierii Bicazului s-au întrunit, la sfîrşitul săptămînii trecute, în şedinţă extraordinară, pentru a aproba "aderarea" Bicazului la asociaţiile judeţene "AQUANEAMŢ" şi "ECONEAMŢ", demers necesar obţinerii de fonduri europene pentru modernizarea anumitor obiective comunitare. În timp ce, prin "AQUANEAMŢ", executivul local aspiră la înlocuirea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, vechi de peste 35 de ani, prin intermediul asociaţiei "ECONEAMŢ" edilii locului îşi propun să rezolve problema deşeurilor menajere, mai cu seamă că, în acest an, groapa de gunoi de la Cărbuna va trebui închisă obligatoriu.
Pe Valea Muntelui există, deja, în derulare, un proiect pe bani europeni cu aplicabilitate atît în Bicaz, cît şi în comunele limitrofe, prin care se urmăreşte crearea unei staţii de transfer pentru deşeuri în comuna Taşca, unde va avea loc o sortare finală după care un anumit tip de gunoi menajer va fi ars, în timp ce restul va fi compactat pentru a ocupa cît mai puţin spaţiu. Acest proiect a fost deja integrat în planurile unor viitoare proiecte în cadrul "ECONEAMŢ", urmînd ca, după compactarea deşeurilor din zona Bicaz-Taşca, acestea să fie transferate spre groapa de gunoi ecologică de la Piatra Neamţ.
"Vine foarte bine, pentru noi, această asociere între localităţile judeţului, în vederea obţinerii de fonduri europene, pentru că, după cum se ştie, pe de o parte, nu vom mai putea depozita gunoiul la groapa de gunoi de la Cărbuna şi, pe de altă parte, conductele reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi cele de canalizare sînt foarte vechi şi au nevoie urgentă de înlocuire. Un aspect particular, la Bicaz, îl reprezintă faptul că avem în derulare un proiect ce vizează modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate. După finalizarea acestuia, reţeaua de conducte pentru canalizare trebuie schimbată, obligatoriu, conform noilor necesităţi, pentru că actuala reţea se va dovedi improprie, subdimensionată. Aceste măsuri fac parte din cerinţele Uniunii Europene, care, la nivel, fiecărei ţări membre, impun, conform standardelor moderne de viaţă comunitare, ca peste 80% dintre localităţile României să aibă apă potabilă, canalizare şi gropi de gunoi ecologice. Pentru noi, dacă ne gîndim numai la cît de afectată de vreme este reţeaua de alimentare cu apă potabilă, este o mană cerească asocierea la nivel judeţean în vederea modernizării ei. Bineînţeles, rămîne ca acest lucru să fie pus şi în practică. Avem foarte mare încredere că aceasta se va petrece...", a declarat primarul BIcazului, Constantin Catrinoiu.
Claudiu PIPIRIGEANU |