Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Sport
 
 

Oameni şi cai mari

Cupa Mondială şi Jocurile Balcanice sînt cele mai mari încercări pentru noua conducere a Clubului Ecvestru de la Piatra Neamţ, aleasă la sfîrşitul săptămînii trecute. Gruparea pietreană s-a îmbogăţit la începutul lui 2009 şi cu patru cai de mare valoare, dar şi doi călăreţi care să-i pună în valoare. Preşedinte al Clubului Sportiv Ecvestru a rămas Costache Lupu, care îi va avea alături pe Georgică Ştefan, vicepreşedinte, şi Valerică Frăţilă, prim vicepreşedinte. Cel de-al doilea ...detalii

Juniorii de argint

Canotorii pietreni s-au întors cu patru medalii şi un regret de la Campionatele Naţionale pe ergometru. Ei îşi doreau mult un aur, dar rezultatele sînt foarte bune şi fără locul întîi, în condiţiile în care juniorii de la LPS- Ceahlăul Piatra Neamţ au concurat la seniori. Speranţa lor la o victorie, Florina Modrea, a cîştigat argintul la simplu, iar la echipe a ocupat tot locul doi, alături de Ramona Apetrei. Acelaşi rezultat l-a mai obţinut Ionuţ Ferăstrăoariu/ Dan Negură. Echipa Sorin Andrei/ Alexandru Dulfu s-a clasat a treia. „Sînt rezultate foarte bune. Este păcat că nu am ...detalii

Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

C 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.