După 4 ani de incertitudine, dosarul unui traficant de persoane grec se află pe rolul Tribunalului Neamţ la aproximativ acelaşi stadiu cu cel incipient, fiindcă singura hotărîre luată împotriva lui Antonios Bozonios - arestarea preventivă - a fost casată, vineri, la Curtea de Apel Bacău. Străinul a declarat recurs împotriva sentinţei ce-i rezerva 29 de zile după gratiile româneşti, iar în urma acţiunii formulate, magistraţii din judeţul vecin au hotărît rejudecarea cauzei de către colegii lor din Neamţ şi implicit anularea mandatului.
Grecul s-a aflat în "imposibilitatea" de a se prezenta la proces fiindcă este condamnat şi "păstrat" într-un penitenciar din patria lui, tot din pricină de trafic de persoane, dar şi-a susţinut cauza prin intermediul unui avocat, reuşind şi prin absenţă să înregistreze un mic succes. Bozonios a fost acuzat alături de iubita şi complicea sa, Mihaela Ivan, din Roman, că a exploatat mai multe tinere nemţence, pe care le-a forţat să se prostitueze în favoarea lui. Reţeta "afacerii" era cea clasică, cu promisiunea falsă a unui loc de muncă bine plătit în afara graniţelor şi o realitate departe de ofertă. Victimele au depus rînd pe rînd plîngeri la poliţie, dar cînd anchetatorii au pus "tunurile" pe cei doi concubini, ambii s-au sustras de la cercetări, trecînd fraudulos frontiera. Iniţial au fost doar presupuneri că Bozonios şi Ivan au fugit în Grecia, iar anul trecut, după ce pe numele individului a fost emis un mandat de arestare preventivă, informaţiile s-au confirmat în parte. Străinul fusese prins de autorităţiile judiciare locale şi pedepsit pentru preocupările infracţionale, dar le scăpase românca.
Andreea DASCĂLU |