|
Dialog
|
După 25 aprilie se vor
putea depune cereri pentru a beneficia de cele 30 milioane pentru
mașinile vechi
Prin publicarea Ordinului Ministrului
Mediului nr. 130/03.03.2005, va intra în funcțiune programul de scoatere
din uz a autovehiculelor uzate. În prima etapă toți producătorii și
furnizorii de autoturisme vor depune documentele necesare la
Administrația Fondului de Mediu pentru a fi înscriși în lista
furnizorilor de autovehicule care, ulterior, să fie cumpărate de cei
care vor să-și predea mașinile vechi și să-și cumpere altele noi cu acel
bonus de 30 milioane lei.
Aceștia trebuie să îndeplinească toate condițiile impuse: să dețină
toate avizele și autorizațiile necesare de funcționare; să aibă în
obiectul de activitate producerea, importul sau furnizarea de
autoturisme; să aibă achitate la zi toate obligațiile financiare atît
către bugetul statului cît și către bugetele locale; să aibă cont
deschis la trezorerie; să nu se afle în procedură de organizare
judiciară sau de faliment; să nu sponsorizeze activități care să dăuneze
mediului. Depunerea documentelor necesare la Administrația Fondului de
mediu se face pînă la data de 2 aprilie. În termen de 15 zile după
această dată ADFM validează și întocmește lista producătorilor care vor
fi înscriși în acest program, firmele de la care se vor putea
achiziționa autoturisme noi. În perioada 22-25 aprilie se va publica
lista în Monitorul Oficial precum și lista agenților economici care sînt
autorizați să preia autoturismele uzate.
Suma de 30 milioane lei se acordă o singură dată unui posesor de mașină
veche și numai pentru un singur autoturism. Beneficiază de acest program
numai persoanele fizice. Cetățenii care doresc să se înscrie în acest
program pot face cerere după data de 25 aprilie. După înscriere primesc
o notă de acceptare din partea producătorului la care s-au înscris. În
baza notei de acceptare posesorul de autoturism vechi poate începe
demersul de predare a autoturismului uzat pentru dezmembrare și casare,
cu condiția radierii acestuia din circulație. Cel care a predat mașina
va primi contravaloarea fierului vechi rezultat și un certificat prin
care se atestă că a predat mașina pentru dezmembrare.
Cu acest certificat se prezintă la producătorul pe a cărui listă este
înscris pentru a primi mașina nouă, în leasing, în rate sau prin alte
modalități de facilitare a cumpărării unui autoturism nou. Firmele
înscrise în program, producătoare, furnizoare sau importatoare de
autoturisme vor participa la acest program prin acordarea unor
facilități care să înlesnească cetățenilor ce vor să-și schimbe mașina,
alături de stat care acordă cele 30 de milioane lei. Deocamdată nu se
cunoaște cîte persoane din județ vor putea accede la acest program, nici
ce sumă este alocată județului nostru. La intrarea în Agenția de Mediu
Neamț există un dosar în care se regăsește toată legislația privind
derularea acestui program, dosar care poate fi consultat de orice
cetățean care dorește să beneficieze de acest program.
Nicolae SAVA
 |
|
Meteo |
|
Astăzi, vremea se va apropia de normalul termic
al perioadei. Cerul va fi variabil la senin. Vîntul va sufla slab la moderat.
Dimineața se va forma brumă. Temperaturile maxime ale aerului vor fi cuprinse
între 5 și 9 grade Celsius, iar cele minime între minus 6 și minus 1 grad
Celsius.
|
|