Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Economie
Publicitate

 

Baumit, calitate, produse inovatoare si servicii garantate

 

 
 

Miei puțini și prea mici pentru vînzare

Direcția Sanitar-Veterinară Neamț încă așteaptă cererile crescătorilor de ovine pentru crotaliile necesare la înregistrarea mieilor. Responsabilii instituției spun că, pînă la această dată, nu au primit întreg necesarul din partea crescătorilor, așa încît nu știu, deocamdată, cîte crotalii să solicite la București pentru "producția" de miei din acest an. Pe de altă parte, nici licitația națională pentru achiziționarea de crotalii nu a avut loc, în lipsa bugetului repartizat pe acest domeniu.
Ciobanii își manifestă, deja, disperarea din două motive: în primul rînd, potrivit calendarului Pascal, ortodocșii și catolicii vor serba împreună Paștele în acest an, pe data de 4 aprilie, dată la care mieii abia dacă vor avea două luni de viață și vor fi prea mici pentru a putea fi sacrificați, iar pe de altă parte, nu sînt siguri că li se vor asigura, la timp, crotaliile indispensabile în cazul comercializării. În acest moment, nimeni nu știe data exactă cînd faimoasele crotalii vor ajunge la crescători. Cert e că oierii nu vor risca să scoată pe piață miei neînregistrați, în condițiile în care mișcarea animalelor fără aviz și documente sanitare veterinare se sancționează cu amendă între 1.000 și 5.000 de lei.
Dr. Gheorghe Lazăr, președintele Patronatului Medicilor Veterinari din Neamț, ne-a declarat că, în acest moment, "este disponibilă o parte din crotalii, dar nu ni s-a spus cînd vom primi restul". Potrivit legii, "cerceii" trebuie aplicați la fiecare animal, în termen de 7 zile de la fătare. Odată cu aplicarea însemnelor, care resprezintă "cartea de identitate" a fiecărui animal, medicii veterinari introduc în Baza națională de date toate informațiile privitoare la animal. Dramatic e că această ocazie de profit ar putea fi ratată dacă mieii nu vor putea fi crotaliați la timp.
Potrivit crescătorilor de ovine, anul acesta producția de miei se preconizează a fi una destul de slabă comparativ cu anii precedenți, în principal din cauza scăderii drastice a efectivelor. Ciobanii sînt copleșiți de costurile mari de întreținere a animalelor, iar subțierea subvențiilor începînd cu acest an îi pune serios pe gînduri. Anul trecut, în Neamț s-au înregistrat 173.717 ovine, potrivit datelor centralizate de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț.
Dacă anul trecut, de Paști,  kilogramul de carne de miel putea fi cumpărat cu 18-19 lei, anul acesta am putea asista la o majorare a costurilor, determinată de producția slabă.  
G. NICORESCU

Meteo
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața. Izolat se va forma ceață. Ziua, mercurul din termometre va indica minus 11 grade Celsius. Cerul va fi variabil.
Cautare
 
Publicitate

 

 

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.