Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Viaţa la ţară
Publicitate

 

TERMOSISTEM incepand cu: 55 ron/mp

 

 
 

Aerodrom la Oniceni

Marţi, a fost definitivat studiul privind construirea, în prima jumătate a acestui an, a unui aerodrom în comuna Oniceni, judeţul Neamţ, aerodrom care se va întinde pe o suprafaţă de 12 hectare. Nu este vorba despre un proiect hazardat al primarului Ioan Duminică, gen - “pe capul chelului, tichie de mărgăritar - ci despre o necesitate economică: în comuna Oniceni funcţionează, de 3 ani de zile, o fabrică de avioane uşoare, de agrement.

Societatea care produce aceste avioane - AERTECH SRL VALEA IENEI - este creaţia unui localnic, Vasile Pricopi, care a lucrat la URA Bacău, apoi în Germania, tot la o fabrică de avioane. “A fost visul său să fabrice avioane acasă, în România, într-o afacere proprie”.

Vasile Pricopi a ştiut ce face şi-a cunoscut şi potenţialul: cu numai 9 oameni în echipă, exportă avioane uşoare în 7 ţări. Imediat ce afacerea s-a dezvoltat, s-a pus problema infrastructurii. “Un aerodrom ar fi perfect pentru comună. Sînt mai multe motive. Dacă ne refe­rim strict la fabrica de avioane, partenerii de afaceri ai firmei AERTECH au declarat că ar fi mai multe comenzi şi mai mult de lucru dacă ar exista un loc unde să se poată ateriza, să nu mai fie nevoiţi să vină cu maşinile. Pe de altă parte, noua investiţie se va preta perfect la zboruri de agrement, zboruri demonstrative, salt cu paraşuta, salt cu parapanta, ar fi perfect pentru dezvoltarea turismului în zonă”, a declarat primarul Ioan Duminică.

Primăria a găsit loc pentru amplasarea acestui aerodrom, chiar în comună, undeva între dealuri, pe un spaţiu protejat, fără curenţi turbionari.

“În primăvară se începe nivelarea şi supraînsămînţarea cu iarbă şi gazon, apoi construcţia celorlalte utilităţi - hangare, echipare tehnico-edilitară, spaţiu administrativ, sala de aşteptare de mici dimensiuni, şi anexe, turn de control şi dirijare zbor, depozit de combustibil, dar şi parcări pentru autoturisme şi autocare, clădiri etc”, a precizat primarul Duminică.

Avioanele uşoare au motoare de peste 150 de cai şi sînt capabile să treacă prin vreme rea mai bine decît ultrauşoarele cu aripi de pînză. Multe au patru locuri, motiv pentru care pot fi calificate şi ca avioane de turism.

Mariana OLTEAN TUDOSE

Meteo
Astăzi, cerul va fi mai mult acoperit. Se va semnala ceaţă în zonele de deal şi de munte. La amiază, mercurul din termometre va urca pînă la 3 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.