Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Tablete
 
 

O dată moare omul !

"E scump să trăieşti, dar e un lux să mori!", zice o vorbă din popor. Adică, la vreme de criză o înmormîntare te demolează financiar pentru multă vreme. Costă milioane bune. Peste tot îţi trebuie "money"! "Şi la, şi la, şi...Oricît de necăjit ar fi cel îndoliat, pînă la urmă tot face rost de o cruce ieftină, un sicriu de mîna a doua, o bucată de pînză, o colivă, pomeni.
Creşterea cu 9 lei a ajutorului de înmormîntare, oferit de parlamentarii din Comisia Buget-Finanţe, nu îndulceşte situaţia. Nu scoate din impas pe nimeni. Mai ales acum, cînd totul se scumpeşte, inclusiv florile şi lumînările.
E drept că majorarea ajutorului de deces de la 1693 lei (în 2008) la 1702 lei (în 2009), este un pas înainte şi înseamnă un efort financiar din partea statului, dar nu-i suficient. Ştiţi cît valorează cei 9 lei daţi în plus? Patru cădelniţe cu tămîie şi cinci lumînări. Precizări: o cădelniţă costă 1 leu, o lumînare tot...E drept, calculul nostru e sinistru, trist, sec, dar corect, real. Reprezintă sărăcia în care trăim, "moştenire" de la vechiul regim. Care regim!? Care vreţi dvs!
Avînd experienţa vieţii, vîrstnicii sînt mult mai prevăzători cu obştescul sfîrşit. Îşi pregătesc plecarea cu mînuţa lor. Îşi perie periodic hainele de înmormîntare, îşi lustruiesc pantofii de lac, pun la păstrare: lumînări, pînză, găleţi, căni. Românii cu fiţe şi fonfeuri se dau rotunzi şi în această împrejurare. Îşi ridică pe "locul de veci", tot felul de monumente. Cimitirele pietrene sînt pline de turnuri şi turnuleţe, de construcţii curioase, cavouri ce aduc a monumente. Vor să-şi arate bunăstarea chiar şi după moarte. Toate monumentele funerare sînt inscripţionate cu majuscule bolduite, să ştie tot trecătorul cine a fost cel plecat în locul unde ajungem toţi. Unii şi-au făcut chiar la mormînt adevărate locuri de...odihnă, cu băncuţă, masă şi umbrar. Că, de, ce este mai plăcut decît să petreci o zi de vară la un loc cu verdeaţă?! Paradoxal, boala bogăţiei s-a lăţit şi la etniile minoritare. Care etnii au început să-şi ridice adevărate mausolee din marmoră. E drept, nu din marmoră de Cararra, dar tot marmoră e. Că în cimitirul "Eternitatea" nu există un WC public pentru vizitatori, asta deja e altă problemă. Veche. De pe vremea celebrului gropar Titi Spataru.
Circulă o vorbă printre prestatorii de servicii mortuare că o dată moare omul, aşa că merită o înmormîntare fastuoasă. Nu mulţi pietreni îşi promit, să dea banii pe sicrie de mahon cu mînere scumpe sau pe lenjerii mortuare cu ciucuraşi. Există însă o categorie de oameni care doresc să fie în pas cu moda. Să fie pînă în ultima clipă "trendy". Să aibă parte pe ultimul drum de o ceremonie fastuoasă. Firmele de pompe funerare din urbea noastră încearcă să ţină pasul cu "tendinţele" şi pretenţiile oamenilor...
Am văzut deja prin tîrg maşini cu inscripţia "SERVICII FUNERARE NONSTOP" şi un Mercedes spaţios pentru ulti­mul drum. "Cine se naşte, trebuie să moară", ne şopteşte înţelepciunea populară. La sorocul cuvenit, o vom face şi noi. Pînă atunci să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ferească de ce-i mai rău! Deocamdată, tot respectul pentru cei ce hodinesc în paza Domnului.
Dumitru RUSU

Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.