Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Învăţămînt
Publicitate

 

TERMOSISTEM incepand cu: 55 ron/mp

 

 
 

Liceul cu Program Sportiv din Roman - unitate şcolară etalon pentru judeţul Neamţ

Instituţia de învăţămînt romaşcană te întîmpină încă de la intrare cu un aer tineresc şi novator. Zidurile ascund interioare cu o puternică amprentă de om gospodar, de om care pune suflet în tot ce face. Coordonarea o face profesorul PETRE SANDU, directorul liceului, o persoană care s-a remarcat datorită faptului că ştie ce este benefic pentru colectivul pe care-l conduce. Sub conducerea sa, Liceul cu Program Sportiv a renăscut din temelii. Totul este schimbat, clubul, terenurile de sport, cabinetele şi laboratoarele, cantina elevilor şi cancelaria profesorilor.

"Să ştiţi că tot ce am realizat aici nu puteam să fac singur. Am un colectiv de cadre didactice care mă sprijină permanent; datorită activităţilor desfăşurate de acestea am obţinut performanţele pe care toată lumea le cunoaşte. Să ştiţi că sunt exigent, nu mă opresc aici. Tot timpul mai găsesc că este ceva de făcut. Ceea ce vedeţi şi ce o să prezentaţi în paginile dumneavoastră s-a realizat numai cu pasiune şi dăruire. Aşa este în viaţă, dacă nu pui suflet în ceea ce faci păţeşti ca Meşterul Manole. Eu cred că am reuşit ceea ce mi-am propus, repet, nu singur, ci cu acest colectiv minunat de profesori", ne-a spus pentru început prof. Petru Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv din Roman.

"Avem un colectiv închegat şi suntem mîndri de acest lucru. Împreună am realizat multe şi încă ne mai facem planuri. Foarte important pentru noi este faptul că ştim să comunicăm, între noi şi cu elevii. Acest lucru ne face să fim o mare familie, acest lucru ne-a forţat să obţinem rezultate cu care să fim mîndri, atît la nivel local dar şi la nivel naţional", ne-a mărturisit prof. Ioan Popa, director adjunct al Liceului cu Program Sportiv din Roman.

"A fi manager înseamnă să-ţi cunoşti bine echipa şi să intervii cu tact şi diplomaţie în momentele de criză. Recunosc faptul că nu mi-a fost uşor, mai ales că această perioadă presupune multe transformări, înseamnă multe sacrificii, înseamnă să renunţi la timpul liber, să-ţi neglijezi familia, să găseşti puterea de a zîmbi chiar dacă nu ai dispoziţia necesară. Însă, dacă pui suflet în tot ceea ce faci atunci eşti împăcat cu tine însuţi şi ai puterea să mergi mai departe, cu satisfacţia că a rămas ceva în urma ta. Condiţia esenţială a succesului este de a te perfecţiona continuu. Deşi învăţămîntul a trecut prin multe transformări, eforturile cadrelor didactice au avut un singur ţel, şi anume, educarea permanentă a elevilor şi pregătirea lor pentru integrarea socio-profesională", a încheiat prof. Petru Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv din Roman.

 

Pistă de lansare în viaţă pentru orice tînăr

Baza materială la standarde europene de care dispune unitatea de învăţămînt romaşcană, personalul didactic cu rezultate apreciate şi consfinţite de titlurile obţinute la diferite competiţii şi manifestări, dotările şi posibilităţile de cazare, sunt cea mai bună carte de vizită care recomandă LPS Roman ca liceu de elită al judeţului.

"Tinerii din zona Roman şi nu numai pot opta cu cea mai mare încredere pentru a frecventa cursurile liceului nostru. În sprijinul afirmaţiilor mele vin: o bază materială de invidiat, lectori profesionişti cu remarcabile performanţe în competiţiile sportive cu elevii şi rezultatele în procesul de învăţămînt şi în cel competiţional, obţinut de elevii noştri în diferite întreceri sportive interne şi internaţionale.

Avem un colectiv închegat şi suntem mîndri de acest lucru. Împreună am realizat multe şi încă ne mai facem planuri. Foarte important pentru noi este faptul că ştim să comunicăm, între noi şi cu elevii. Acest lucru ne face să fim o mare familie, acest lucru ne-a forţat să obţinem rezultate cu care să fim mîndri, atît la nivel local dar şi la nivel naţional", a încheiat profesorul Petre Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv Roman.

 

Un loc unde elevii se simt ca acasă

Recent, în cadrul Liceului cu Program Sportiv Roman au fost fina­lizate lucrările la mai multe obiective care au fost cuprinse într-un program de finanţare derulat prin Inspectoratul Şcolar.

"Este vorba despre clădirea care adăposteşte birourile administrative ale liceului, sala de handbal, sala de judo şi lupte libere şi camerele tip garsonieră cu multiple utilizări. Reabilitarea s-a făcut de la acoperiş şi pînă la cel mai mic detaliu de interior iar utilările de interior sunt tot noi.

Pentru a amortiza din cheltuielile efectuate noi încercăm să dăm o destinaţie cît mai bună dotărilor de care dispunem. Au fost cazate la noi handbalistele de la lotul naţional, iar acum se află în cantonament handbalistele de la HCM Roman. Dispunem de 22 de locuri de cazare în camere moderne cu toate utilităţile şi dotările.

Tot spre finele anului trecut am finalizat amenajarea curţii interioare prin executarea de pavaje, iluminat ambiental şi peisagistic şi amplasarea de bănci. Investiţia a costat peste 1,5 miliarde de lei vechi.

Tot în cursul anului trecut, cu peste un miliard de lei, am reuşit amenajarea interioară a Corpului B constînd în montarea de lambriuri. La Şcoala nr. 3 intenţionăm în acest an să montăm centrală termică cu toate amenajările interioare aferente.

La Campusul Şcolar am finalizat primul cămin. Toată investiţia este de 240 de miliarde de lei din care, prima investiţie finalizată a costat aproximativ 38 de miliarde de lei. Mai trebuie reabilitată cantina, al doilea cămin, liceul şi de construit o sală polivalentă, terenul sintetic de fotbal, şase terenuri de handbal sintetice şi cele 30 de garsoniere. În mod normal, dacă există finanţare, în acest an lucrările ar trebui finalizate.

Mai avem o altă investiţie; vestiarele de la stadionul Constantinescu Nehoi. Sunt finalizate "la roşu", urmînd asigurarea utilităţilor. Mai avem nevoie de 2,5 miliarde de lei, bani promişi deja, pentru finalizarea lucrării.

Un obiectiv viitor ar fi amenajarea terenului de fotbal prin gazonare şi reabilitarea pistei de atletism, la stadionul Constantinescu Nehoi. Este un obiectiv cu tradiţii în sportul din Moldova şi este păcat că nu există finanţări care să ne asigure reabilitarea acestuia.

În plan competiţional noi ne lăudăm cu rezultate bune la toate secţiile sportive culminînd cu participarea Biancăi Perie la Olimpiada de la Beijing", a mai declarat Petre Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv Roman.

Vlăduţ Clapa

Meteo
Astăzi, cerul va fi variabil. La prînz, mercurul din termometre va indica două grade Celsius, iar noaptea va coborî pînă la minus 4 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.