Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
National
Publicitate

 

Baumit, calitate, produse inovatoare si servicii garantate

 

 
 

Mai multe vehicule admise de stațiile ITP ale Registrul Auto Român

În cursul anului trecut, în stațiile ITP autorizate de Registrul Auto Român (RAR) au fost efectuate aproape două milioane de inspecții tehnice periodice. Vechimea medie a vehiculelor verificate a fost de 8,63 ani, față de 13,5 ani în 2006 sau 9,83 ani în 2008. Din punct de vedere a distribuției parcului de vehicule prezentate pentru efectuarea ITP- ului în 2009, 38,35 la sută aveau o vechime cuprinsă între 1 și 4 ani, în creștere comparativ cu anul 2008, cînd procentul se situa la 31,57 la sută. De asemenea, 29,13 la sută dintre vehiculele verificate aveau o vechime cuprinsă între 5 și 9 ani, iar 32,52 de procente au peste 10 ani, în scădere față de 2008, cînd ponderea acestora a fost de 40,54%.
Dintre vehiculele aflate la prima prezentare pentru efectuarea inspecției tehnice periodice, 82 de procente- peste 1,3 milioane de mașini- au fost admise, numărul acestora fiind în creștere față de anul 2008, cînd procentajul vehiculelor care au trecut de inspecția tehnică periodică a fost de 67,82 la sută. Creșterea procentajului vehicu­lelor admise are ca motiv modificarea legislației în domeniu, ca o consecință directă a faptului că acum vehiculele care prezintă numai defecțiuni minore sînt declarate admise la ITP.
Din cele peste 300 de mii de vehicule respinse, mai mult de 80 de mii au între 10 și 15 ani vechime și peste 100 de mii au fost folosite mai mult de 15 ani. Cele mai multe respingeri au avut la bază defecțiuni la instalația de iluminare și sistemul electric (7,22%), punți, roți și mecanismul suspensiei (6,14%), sistemul de frînare (5,77%), precum și emisii poluante (4,56%). La ultimele două poziții se observă o scădere considerabilă a numărului de vehicule respinse față de 2008, cînd numărul celor cu defecțiuni ale sistemului de frînare a fost de trei ori mai mare iar cel al vehiculelor care au depășit nivelul maxim admis pentru emisiile poluante a fost dublu. O altă consecință a înnoirii parcului auto a constituit-o scăderea procentajului vehiculelor cu defecțiuni ce afectează grav siguranța circulației, de la 22% în 2008 la doar 6,62% în 2009.
Numărul mediu de defecțiuni pentru vehiculele respinse este de 5,2. Inspecția tehnică periodică s-a efectuat în cursul anului trecut în 1264 de stații autorizate de Registrul Auto Român. Gradul de acoperire la nivel național variază de la 8, respectiv 9 stații în județele Tulcea și Mehedinți la 195 de stații autorizate ITP în București și Ilfov. Media zilnică de vehicule prezentate pe județe variază între 42 la Tulcea și 955 în București.
Alex SÎRBU

Meteo

Cautare
 
Publicitate

 

 

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.