Cît era viu, Grigore Vieru era poet moldovean, de limbã românã, de peste Prut. Murind, tragic, într-un accident de maºinã, întîmplat pe 15 ianua­rie, brusc a devenit o mare pierdere pentru poezia ºi pentru literatura românã! Pe 15 ianua­rie Grigore Vieru era aºteptat la Botoºani, la celebrarea lui Eminescu, acolo unde s-a adunat o mare parte din literatura vie româneascã; viu fiind a ales sã meargã la Cahul, pentru a da viaþã limbii române pentru iubitorii de poezie, şi ei vii, de peste Prut. Nu ºtim, astfel, dacã el a ales sã meargã la Eminescu, de ziua lui, sau Eminescu l-a ales dintre cei mai buni, sã-i ofere eternitate. Prin plecarea sa, grãbitã, Grigore Vieru a lãsat lumea româneascã mai sãracã. Prin poezia sa, care ne-a rãmas, limba românã s-a îmbogãþit pentru totdeauna cu poezia unuia dintre cei mai talentaþi reprezentanþi ai sãi. Poeþii nu pot fi pomeniþi, cu adevãrat, decît prin ceea ce au scris, de aceea ne rezumãm, deocamdatã, la unul dintre poemele cu care poetul Grigore Vieru s-a identificat adeseori: "Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici mãcar nu te urãsc/ Cum te blestemã unii, vreau sã zic,/ La fel cum lumina pîrãsc./ Dar ce-ai face tu ºi cum ai trãi/ De-ai avea mamă ºi-ar muri,/ Ce-ai face tu ºi cum ar fi/ De-ai avea copii ºi-ar muri?!// Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici mãcar nu te urãsc./ Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/ Dar numai din propria-mi viaþã trãiesc./ Nu fricã, nu teamã/ Milã de tine         mi-i,/ Cã n-ai avut niciodatã mamã,/ Cã n-ai avut niciodatã copii" (Litanie pentru orgã). Dragã Grigore Vieru, Dumnezeul poeziei româneºti, Mihai Eminescu, în lumea lui sã te primeascã princiar!

Adrian Alui Gheorghe