Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Local
Publicitate

 

Reducere 40 %

 

 
 

Şi moartea intră în promoţie

În aceste vremuri de criză, cînd o serie de domenii de activitate sînt "cu un picior în groapă", afacerile cu articole şi servicii fune­rare nu dau semne de slăbire. Indiferent de vremuri, omul care-şi dă duhul trebuie pus în sicriu şi înmormîntat. Cu accesorii modeste sau cu fast, după bugetul familiei. Patronii de pompe funebre din Piatra Neamţ s-au adaptat imediat la situaţia de criză şi se întrec în oferte. Nu au redus preţurile la bucată, pentru că, spun, ei, nu ar mai avea nici un profit, dar au scos pe piaţă pachete de servicii complete pentru înmormîntări, de la medic legist constatator al decesului pînă la colivă şi pomeni, cu anumite bonusuri, cum ar fi transportul defunctului şi chiar al membrilor familiei, dacă înmormîntarea se face în altă loca­litate. De multe ori, "vînătoarea" de clienţi începe la uşa morgii, după cum se acuză, reciproc, afaceriştii din sfera pompelor funebre. Pe Bulevardul 9 Mai din Piatra Neamţ - varianta, cum este cunoscută de toată lumea-se află nu mai puţin de 7 magazine cu profil funerar. Concurenţa este acerbă şi nu e de mirare că patronii sînt suspicioşi atunci cînd un reporter îi întreabă, pur şi simplu: "cum mai merge afacerea?"

Marius Ghineţ, din Piatra Neamţ, face de ani de zile afaceri cu articole şi servicii fune­rare, ajungînd să deţină 3 magazine de profil. Luna viitoare mai deschide unul. Este sigur că va avea, în continuare, clienţi, mizînd pe legalitatea şi calitatea serviciilor oferite. Din punct de vedere legal, domeniul principal de activitate al firmei care oferă servicii funerare trebuie să fie cel de pompe funebre. Pentru funcţionare, societatea trebuie să fi obţinut toate autorizaţiile obligatorii de la primărie. Pentru transportul defunctului nu se folosesc decît maşini omologate RAR, înscrise pe certificat ca autospeciale. Unele firme de profil oferă gratuit transportul sicrielor de la magazin la morgă sau pînă la domiciliul decedatului şi, ulterior, la capelă. "Dacă nu nimeresc la magazinele cu bonusuri, oamenii îşi cară, ca şi pînă acum, sicriele pe maşini, deşi legea spune că acest lucru nu este permis. Nu au voie să transporte morţi decît maşinile omologate. În Italia, spre exemplu, există Poliţie funerară, care opreşte pînă şi autospecialele funerare şi verifică dacă există certificat de transport mortuar intern, internaţional. Noi avem maşini omologate pentru tranzit. Intern, se merge cu 3 lei/km şi aproximativ un euro/km este tariful nostru extern. Cu excepţia Spaniei. Nici o firmă din România nu poate aduce decedaţi din Spania, pentru că nu există acord cu statul spaniol. Pompele funebre de acolo se ocupă de trimiterea morţilor spre alte ţări, costurile ridicîndu-se, din cîte ştiu, la peste 7000 de euro", ne-a declarat Marius Ghineţ.

Mărfurile expuse în magazinele de articole funerare nu au preţurile reduse faţă de anul trecut. Găseşti, ca şi pînă acum, tot ce este necesar pentru înmormîntare: coroane (3,5 lei pînă la 8 lei), set matlasat pentru îmbrăcat sicriul plus voal la minim 120 RON, set din atlas plus voal şi pernuţă la minim 99 RON, toiag şi cruce din ceară-15 lei, cruce din metal de pus peste mormînt-la 1.100 RON, cruce din lemn la 30-40 RON, sicrie de la 120 RON la 10.000 RON (mahon, de import, cu două capace). "Diferenţa între anul trecut şi începutul acestui an este că lumea vrea, acum, ce este mai ieftin. În 2008 vindeam foarte bine sicriele la 9-12 milioane de lei vechi; anul ăsta se cer cele de două, trei milioane, rar la 5 milioane de lei. Nu ştiu: fie lumea nu mai are bani, fie îi ţine bine şi-i scoate după ce trece criza", susţine Marius Ghineţ. 
Pe partea de servicii, sînt puţine firme care, atunci cînd decedatul nu este dus la morgă, se ocupă, contra cost, de spălatul, igienizatul, îmbrăcatul şi cosmetizarea decedatului. Din pachetul de servicii oferite de firmele mari face parte pînă şi aducerea unui doctor care constată decesul şi eliberează certificatul aferent. În ziua înmormîntării, familia defunctului are posibilitatea să nu se agite prea mult să facă rost de pomeni şi colivă, acestea fiind livrate, direct la capelă, de firma funerară, preţul fiind negociabil în funcţie de pachetul de servicii contractat. Cu alte cuvinte, oamenii n-au altceva de făcut decît să-şi plîngă necazul, că are cine să alerge şi să se ocupe de tot ce este necesar pentru o înmormîntare decentă.

La unison, patronii de la pompe funebre ni s-au plîns de faptul că, începînd cu luna aceasta, producătorii şi distribuitorii de articole funerare au majorat preţurile cu cel puţin 10 %. "S-au scumpit, în primul rînd, sicriele, pentru că producătorii din alte judeţe ştiu că sîntem la mîna lor. Singura firmă din Neamţ care făcea coşciuge, de la Tazlău,  -a închis, iar acum sîntem nevoiţi să aducem marfă tocmai de prin Ardeal. S-au scumpit şi florile artificiale, şi bradul artificial, dar noi nu putem pune adaos mai mare, pentru că şi aşa concurenţa este mare şi nu vrem să rămînem în urmă cu vînzările. Plusăm la servicii, ca şi firmele concurente", ne-a declarat patronul unei firme care a preferat să rămînă anonim.
Desigur, cheltuielilor de înmormîntare li se adaugă cele privind concesionarea locului de veci, pomana (meniu de aproximativ 300 lei/persoană la restaurant), plata preotului-minim 100 lei.
Geanina NICORESCU

Meteo
Astăzi, vremea va fi rece şi instabilă. Va ninge în zonele de deal şi de munte. Cerul va fi mai mult acoperit. Noaptea, mercurul din termometre va coborî pînă la minus 3 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.