Doi specialişti ai Uniunii Europene s-au interesat, la sfîrşitul săptămînii trecute şi la faţa locului, despre starea reţelelor de apă potabilă şi canalizare ale Bicazului. Se doreşte ca în jur de 11 kilometri de ţevi şi conducte, vechi de peste 35 de ani, să fie înlocuite, cu ajutorul fondurilor europene, în aproximativ 2 ani de zile. "Lucrăm acum la studiul de fezabilitate, pentru aplicaţia pe fondul de coeziune. Master Planul a fost aprobat de către Consiliul Judeţean, urmează aprobările ...detalii
Se primesc cereri pentru subvenţiile agricole
Din 2 martie, la APIA Neamţ, se primesc cereri de plată pentru schemele de sprijin financiar pe unitatea de suprafaţă. Fermierii, care au depus astfel de solicitări şi în anii precedenţi, au primit de la APIA Neamţ o invitaţe privind data la care sînt programaţi pentru depunerea cererii de plată, în intervalul 2 martie-15 mai 2009. Depunerea cererii de plată după acest interval, adică între 15 mai-9 iunie 2009, va fi penalizată cu unu la sută pentru fiecare zi lucrătoare întîrziere ...detalii
Şefa Parchetului Piatra Neamţ vrea la pensie
Delegată, la 1 ianuarie, la conducerea Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, Maria Luminiţa Vasilachi a solicitat eliberarea din funcţie, prin pensionare. Casa de Pensii Neamţ i-a stabilit deja prim procurorului drepturile ce i se cuvin, iar odată ce Consiliul Superior al Magistraturii n-a avut nimic împotrivă, mai rămîne doar ca hotărîrea de eliberare din funcţie să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Chiar dacă nu a împlinit vîrsta pensionării ...detalii
Starea drumurilor judeţene, la ieşirea din iarnă
În orice caz, am făcut o verificare tehnică asupra drumurilor pe care trebuie să lucrăm la întreţinere şi reparaţii, împreună cu cadrul tehnic al Consiliului Judeţean. Am identificat drumurile pe care trebuie intervenit în prima fază, de urgenţă, pentru reparaţii prin plombări sau chiar cu covoare asfaltice. Într-adevăr, drumurile judeţene nu arată prea bine după iarna care sperăm să se încheie. Sînt necesari foarte mulţi bani pentru aceste investiţii. A trecut bugetul în şedinţa de ...detalii
190 bebeluşi din Neamţ - lăsaţi fără lapte praf
Lipsa banilor la buget a lăsat fără lapte praf 190 de sugari din judeţ. Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a epuizat, acum cîteva zile, ultimul stoc de 1.740 de cutii cu lapte praf. Acestea au fost distribuite primăriilor, care s-au grăbit să vină cu documentaţiile aferente. Ultimele cutii au ajuns pentru 348 de sugari distrofici, care nu pot fi alăptaţi natural de către mamele lor bolnave ori care sînt adoptaţi, în plasament familial sau a căror mamă este decedată. "Noi am distribuit ...detalii
Mii de nemţeni nu vor putea vota!
În Neamţ, 14.005 de persoane (care din diferite motive nu şi-au schimbat actul de identitate expirat) riscă să nu poată vota la viitoarele alegeri. Din acest motiv, Ioan Mihăilă, şeful Direcţiei Judeţene de Evidenţă Informatizată a Persoanei Neamţ face un apel către toţi aceşti restanţieri să intre în legalitate: ''Sînt foarte mulţi nemţeni cărora le-a expirat valabilitatea documentului de identitate. E bine de ştiut că nu doar amenda trebuie să-i sperie, ci şi faptul că nu-şi vor putea exercita dreptul la vot. Aceste persoane trebuie să se prezinte din timp la cele 5 servicii judeţene ...detalii
Şi moartea intră în promoţie
În aceste vremuri de criză, cînd o serie de domenii de activitate sînt "cu un picior în groapă", afacerile cu articole şi servicii funerare nu dau semne de slăbire. Indiferent de vremuri, omul care-şi dă duhul trebuie pus în sicriu şi înmormîntat. Cu accesorii modeste sau cu fast, după bugetul familiei. Patronii de pompe funebre din Piatra Neamţ s-au adaptat imediat la situaţia de criză şi se întrec în oferte. Nu au redus preţurile la bucată, pentru că, spun, ei, nu ar mai avea ...detalii
Meteo
Astăzi, vremea va fi rece şi instabilă. Va ninge în zonele de deal şi de munte. Cerul va fi mai mult acoperit. Noaptea, mercurul din termometre va coborî pînă la minus 3 grade Celsius.
Cautare
Publicitate
Conţinutul acestui site este proprietatea SC
Sedpress Ceahlăul SRL. Reproducerea totală sau parţială a materialelor este
permisă numai cu menţionarea sursei