Dorim să facem cîteva precizări despre apariția noțiunii de limbă și popor moldovenesc ("se poartă" acum de ideologii actuali ai curentului moldovenist de dincolo de Prut și nu numai- n.n.) de la sfîrșitul veacului trecut și începutul celui actual. Evenimentele decisive în constituirea acestora le-au reprezentat anexarea Basarabiei în 1812 și dubla cucerire sovietică, în 1940 și 1944. Situația lingvistică din Basarabia din 1812 pînă în 1918 a evoluat de la bilingvism pînă la impunerea unei singure limbi oficiale, limba rusă. Cea din urmă a căpătat statut de singură limbă oficială, în timp ce limba română era limba majorității populației.
Evoluția acestei situații și inventarea noii "limbi moldovenești" poate fi împărțită în mai multe perioade.
Între 1812- 1828 a fost una de bilingvism funcțional. Deși limba rusă avea o poziție privilegiată, limba română era folosită în special în domeniile administrației publice, învățămîntul public (în special cel religios) și culturii.
Perioada 1828- 1843 a fost una a bilingvismului parțial. În această perioadă a fost interzisă folosirea limbii române în administrație. Româna a fost exclusă din codul civil, au fost publicate manuale bilingve, iar pînă în 1843, înlocuirea limbii române din administrație a fost completă.
Din anul 1843 și pînă în 1871 a fost perioada asimilării. Din acest ultim an, studierea limbii române a fost interzisă prin lege, inclusiv în școlile primare din ținuturile rurale. Pînă în 1905, orice folosire publică a limbii române a fost înlocuită cu limba rusă, inclusiv în documentele bisericești.
Anii 1905- 1918 au reprezentat creșterea conflictelor lingvistice, apărute odată cu redeșteptarea conștiinței naționale românești. În 1905 și 1906 zemstvele basarabene au cerut reintroducerea limbii române ca "limbă obligatorie de studiu" și "libertatea de studiere în limba maternă (română)". În același timp, au început să apară primele ziare în limba română, folosită și în biserică din 1913.
Putem spune că "limba moldovenească" a fost o invenție a acestor timpuri, scopul statului țarist fiind acela al creării unei limbi care să se deosebească cel puțin prin nume de limba română. În 1865, de exemplu, Ioan Doncev, în prefața abecedarului său și a manualului de gramatică, afirma că moldoveneasca este valaho- română, ori română.
Totuși, după această dată, termenul "limba română" apare numai sporadic în corespondența autorităților școlare. În mod gradual, "limba moldovenească" devine singura denumire acceptată pentru limba vorbită de majoritatea populației băștinașe. Această situație s-a dovedit folositoare pentru cei care doreau o separație culturală a Basarabiei de România. Obiectivele politicii lingvistice rusești în Basarabia s-au schimbat de la interzicerea limbii române la dialectizarea ei.
Deși unii oficiali ruși și-au dat seama că dezvoltarea unui dialect diferit de limba vorbită în România nou creată, după 1859, nu va fi niciodată o încercare încununată de succes, cei mai mulți funcționari guvernamentali țariști, urmărind țelul îndeplinirii politicii guvernului, au numit tendențios limba majoritară "moldovenească", chiar și în contextele în care româna se folosea întotdeauna în teritoriul dintre Prut și Nistru.
Această situație se va accentua după crearea RSS Moldovenească, în 1924, la stînga Nistrului, la inițiativa "tătucului" Stalin. Vom reveni.
Gh. RADU |
