Medicii de familie care, începînd de astăzi, protestează prin intrarea în concedii faţă de reducerea cu 40% a bugetului ce li s-a alocat anul acesta, sînt avertizaţi de ministrul sănătăţii că distorsionează realitatea. Într-un comunicat de presă al ministerului se arată că "scăderea invocată a veniturilor pentru medicina de familie, cu procentul de 40%, nu este reală, în anul 2008 veniturile cabinetelor medicilor de familie au crescut faţă de 2007 cu 99%, generînd un deficit semnificativ bugetului CNAS, respectiv 1 miliard ron". Declaraţia de presă vine după ce ministrul Ion Bazac s-a întîlnit, luni, cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prof. dr. Irinel Popescu, şi cu alţi oficiali din cele două instituţii, pentru analizarea veniturilor cabinetelor medicilor de familie din 2009. În urma dezbaterilor, autorităţile au ajuns la concluzia că "în primul trimestru al acestui an, veniturile medicilor de familie vor rămîne la valoarea de anul trecut, de 306 milioane ron, în conformitate cu contractul-cadru care a fost prelungit prin hotărîre de guvern", iar începînd cu prima zi a lunii aprilie "atunci cînd intră în vigoare noul contract-cadru şi legea bugetului pe anul în curs, se estimează alocarea a 256,5 milioane ron trimestrial, redistribuire ce rezultă din rectificarea bugetară şi realocarea de la alte capitole bugetare", potrivit comunicatului de presă. La această sumă se adaugă circa 180 milioane ron pînă la finele anului, "provenite din cele două noi programe ale Ministerului Sănătăţii, screeningul de cancer de col uterin şi cel al bolilor cardiovasculare", arată sursa citată. Totodată, ministrul Ion Bazac doreşte ca anul acesta medicina primară să-şi primească banii "în funcţie de performanţe şi calitatea actului medical", astfel încît "să atingă valori suficiente pentru derularea activităţilor curente".
În judeţul Neamţ, pînă ieri, 150 de medici de familie anunţaseră Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ că intră în concedii pînă vineri: "Pînă acum sînt 150 de medici, din cei 260 care sînt în relaţii contractuale cu noi, care ne-au înştiinţat despre intrarea în concedii" - a declarat Gabriela Zamfir, director adjunct CAS Neamţ. "Faţă de luni, cînd am primit înştiinţări de la 146 de medici, o parte au renunţat, o parte au venit, astfel că ultima cifră este de 150. Problema este că doar 2 sau 3 dintre aceştia au depus la noi şi convenţia de reciprocitate prin care anunţă cine este medicul care îi înlocuieşte, pe ce perioadă, şi care este programul de lucru al medicului înlocuitor. Medicii de familie trebuie să-şi organizeze preluarea de către un alt medic a activităţii şi trebuie să afişeze toate aceste date, inclusiv programul, la uşile cabinetelor. Rămîne de văzut ce va fi cu acest protest, din cîte am înţeles încă se poartă discuţii la Bucureşti", a mai spus directorul adjunct al CAS Neamţ.
Ineditul protest al medicilor de familie nemţeni se alătură celui similar de la nivel naţional, prin care se doreşte sensibilizarea autorităţilor faţă de sumele bugetare alocate pentru acest an. Medicii sînt decişi să meargă pînă la manifestări de stradă în cazul cînd nu vor obţine un răspuns favorabil, fiind stabilit deja ca, în martie, participanţii la Conferinţa Naţională a Asociaţiei Profesionale să parcurgă Marşul Funebru prin Capitală.
Cristina IORDACHE |