În cadrul stagiunii artistice 2009- 2010, Facultatea de Muzică din Piatra Neamţ ne invită, astăzi, la ora 17,00, la Liceul de Artă "Victor Brauner", la un eveniment artistic dedicat celei de-a 90-a aniversări a instituţiei de învăţămînt superior muzical clujean.
Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj- Napoca a luat fiinţă în anul 1919, iar primul său rector, compozitorul Gheorghe Dima, a racordat activitatea instituţiei la cele mai înalte cerinţe şi performanţe europene.
Denumită pe rînd, "Conservatorul de muzică şi artă dramatică", "Academia de Muzică şi Artă Dramatică" (din 1931), apoi, din 1950, "Conservatorul de Muzică "Gh. Dima", instituţia primeşte din 1990 titulatura actuală de "Academia de Muzică "Gh. Dima". O academie din a cărei structură face parte şi Facultatea de la Piatra Neamţ, iniţial, Colegiul Universitar de Muzică.
În deschiderea evenimentului prof.univ.dr. Ştefan Angi de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca, va conferenţia pe tema Discursul liedului contemporan între declamaţie şi intonaţie.
Va urma un recital de canto susţinut de soprana Gabriela Pepelea şi pianista Mihaela Spiridon.
În programul recitalului: Gheorghe Dima - Peste vîrfuri / Somnoroase păsărele / Ştii tu mîndro? / Curcile / Nicolae Bretan - Ce te legeni / Tudor Jarda -Părul tău / Valentin Timaru - Balada / Cornel Ţăranu - Cîntec / Naina Jinga - Cearcăn / Adrian Pop …ainsi va e vient din Ciclul Sept fragments.
Gabriela Pepelea este absolventă a Universităţii de Muzică Bucureşti, secţia canto, la clasa prof. Eleonora Enăchescu. Studiul liedului l-a aprofundat cu basul Pompei Hărăşteanu. Este deţinătoarea Marelui Premiu „Ionel Perlea” la Concursul de interpretare a liedului, ediţia a VI-a (Slobozia, 1997) şi laureată a Concursului „Mihail Jora” (Bucureşti, 1998). Bogata sa activitate artistică cuprinde numeroase recitaluri şi concerte vocal-simfonice susţinute în ţară (sub bagheta dirijorilor Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Florentin Mihăescu), precum şi în străinătate. Din anul 2009 este doctor în stilistica interpretării muzicale. În prezent este lector universitar, specializarea interpretare muzicală - canto clasic şi lied-oratoriu la Facultatea de Muzică Piatra Neamţ.
Mihaela Spiridon este absolventă a Conservatorului Ciprian Porumbescu Bucureşti, secţia pian principal, la clasa maestrului Gabriel Amiraş. În anul 1999, obţine prin concurs titularizarea la Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj Napoca - Facultatea de Muzică Piatra Neamţ în funcţia de lector universitar, specializarea interpretare muzicală - pian principal. Atît în calitate de solist, cît şi de pianist corepetitor, susţine numeroase concerte şi recitaluri şi este invitată la cursuri de măiestrie în ţară şi în străinătate. Participă în jurii la importante competiţii naţionale şi internaţionale. Din luna ianuarie a acestui an este doctor în interpretare muzicală. |