Spre finalul anului trecut, politicieni de toate culorile se întreceau în ridicarea de statui lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. România era, într-adevăr, una dintre puţinele ţări racordate la lumea civilizată ocolite de criza financiară.  A venit, însă, criza econo­mică serioasă, iar atitudinea excesiv de prudentă a Băncii Naţionale are tot mai puţin adepţi şi este, practic, o frînă majoră în încercarea de a ieşi din criză.

România a fost ţara cu cele mai mari costuri ale creditării din întreaga Uniune Europeană, chiar şi în perioada de avînt a anilor precedenţi. Acum, după o nouă înăsprire a condiţiilor de creditare, diferenţa dintre România şi restul competitorilor economici din UE în privinţa acestor costuri este şi mai mare. Banca Centrală Europeană (BCE) a redus dobînda de referinţă de la 2,5 la 2 la sută. La noi, BNR a avut "bunăvoinţa" să o lase la 10,25%!!!. De asemenea, re­zervele minime obligatorii ale băncilor comerciale, pentru fiecare credit acordat, sînt cele mai mari din Europa. Consecinţa firească este costul exagerat al creditului şi calculele arată clar că nu băncile comerciale sînt vinovate pentru asta.

Este evident că creditele scumpe frînează dezvoltarea economică. "Nimic nu se mişcă în lumea asta dacă nu se vinde ceva" - spunea fondatorul IBM. Dacă nu sînt bani, se vinde tot mai puţin, se produce tot mai puţin, creşte numărul şomerilor, scad veniturile şi cercul vicios pune stăpînire pe economie. Cunoaştem perfect mecanismul,    l-am simţit pe propria piele mai bine de zece ani. Investiţiile străine şi integrarea în UE     ne-au ajutat să spargem acest cerc. Acum, pe fond de criză mondială, ar trebui să ne ajutăm singuri. Dar Guvernul n-a fost în stare să încropească măcar o schiţă de Buget, iar Banca Naţională ţine cu criza. Nu avem nimic împotriva normelor draconice privind gradul de îndatorare, veniturile minime şi altele care ţin de calculul matematic al posibilităţilor de returnare a creditelor. Dacă omul care solicită bani nu gîndeşte, cineva trebuie să-i arate cît îl ţine plapuma. Numai că, la dobînzile astea, plapumele ne rămîn mici la toţi, firme sau persoane fizice. Este imposibil să poţi rezista pe piaţa europeană în condiţiile în care iei credit cu 12% iar concurentul cu 4%, ca să ne   referim la euro. Cît priveşte consumul intern, motorul creşterii economice din ultimii ani, nici nu poate fi vorba de relansare. Moneda europeană creşte iar ieftinirile de care au parte alţii pe timp de criză vor fi o fata Morgana în România. Preţul petrolului a scăzut, preţul gazelor a scăzut, nimic nu se vede în coşul zilnic al românului. Şi nici nu se va vedea în perioada următoare. A ţine creditul scump în aceste condiţii, este o aberaţie. Se va spune că nu sînt bani şi că preţul creditului este dat de piaţă. Aşa este în alte părţi, la noi sînt bani, dar lîncezesc în rezervele obligatorii.

Nu-i reproşăm domnului Isărescu lipsa de informaţie, faptul că n-ar şti că, în 1929, la primele semne ale celei mai mari crize din istorie, Rezervele Federale Americane au făcut exact ceea ce face dumnealui acum, au exagerat cu prudenţa. Nu-i reproşăm nici că nu se uită "peste gard" pentru că, în mod sigur, se uită. Îi reproşăm, însă, că mecanismele dumnealui de gîndire care emană decizia au înţepenit la nivelul realităţilor anilor 90 şi că sacrifică economia de dragul "solidităţii" sistemului bancar. Nu spune nimeni că nu trebuie să avem un sistem bancar solid, dar jaful făcut în bănci pe vremea regimului Iliescu nu se mai poate repeta. De la cîteva zeci de milioane de dolari, atunci, rezerva valutară a BNR a ajuns la peste 23 de miliarde de euro. Sistemul bancar este privat, nu mai poate veni ordin de la partidul-stat să-i dea credit unuia ca să facă Tour Eiffel la Slobozia! Cred că şi bancherii sînt ceva mai responsabili şi decizia ar trebui lăsată la nivelul lor. Guvernatorul BNR poate fi înţeles, avînd în vedere prin ce-a trecut, dar trebuie şi el să înţeleagă că trăim într-un alt fel de economie şi că românul s-a obişnuit repede cu binele, adică să trăiască pe credit. Lăsaţi băncile să decidă cine poate şi cine nu poate trăi pe credit!

Marius MIHĂILĂ