Membrii Consiliului Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România au decis, recent, ca prima de asigurare profesională pentru 2009 să fie dublă faţă de cea din anul trecut. Asigurarea de răspundere civilă profesională este evaluată diferenţiat, în funcţie de unităţile în care asistenţii medicali şi moaşele îşi desfăşoară activitatea. Astfel, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care îşi exercită profesia în cadrul spitalelor vor trebui să încheie contracte de asigurare de minim 10.000 euro anul acesta, faţă de 5.000 euro cît a fost anul trecut. Asistenţii medicali şi moaşele care muncesc în unităţi de medicină primară, în ambulatorii sau cabinete medicale individuale vor încheia contracte de asigurare de minim 4.000 de euro, iar asistenţii de farmacie vor trebui să semneze contracte pentru minim 2.000 de euro. Conducerea Ordinului a stabilit valori minime pentru asigurările de anul acesta, însă fiecare cadru medical poate opta pentru valori mai mari ale contractului, în funcţie de specificul locului de muncă.
Preşedintele OAMMR Neamţ, asistent Puiu Sîrbu, spune că, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă, asistenţii medicali şi moaşele au plătit prime de asigurare cuprinse între 20 şi 40 lei pe întreg anul, astfel că dublarea poliţelor pentru acest an nu este un efort financiar mare. “Pledoaria care s-a făcut la nivelul Consiliului Naţional al Ordinului a fost pentru dublarea sumelor de asigurare, pentru că şi pretenţiile pacienţilor s-au mărit. Ce faci tu, asistent medical cu o asigurare de malpraxis de 5.000 de euro, dacă pacientul vrea 10, 20.000 de euro? Nu trebuie să scoată din buzunar diferenţa? Aşa, mărirea contractului de asigurare pînă la 10.000 de euro este o măsură de prevedere binevenită. Anul trecut, în judeţul Neamţ, nu am avut nici o reclamaţie de malpraxis faţă de asistenţi sau moaşe”, a precizat liderul OAMMR Neamţ.
Legislaţia privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă sau asistent medical prevede ca “pentru riscurile ce decurg din activitatea profesională, asistenţii medicali generalişti, moaşele sau asistenţii medicali din sistemul public sau privat încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională”. De asemenea, la încheierea contractului de muncă, asistenţii medicali şi moaşele au obligaţia să prezinte o copie a asigurării.
Cristina IORDACHE |