Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Blitz
Publicitate

 

Temelia ideilor dumneavoastra

 
 

Cetatea Neamţului - o nouă înfăţişare

Constructorii şi specialişti internaţionali în domeniu au lucrat, pînă săptămîna aceasta, la restaurarea fortăreţei "Cetatea Neamţului", cu tot ce ţine de regulile de restaurare, dar şi de reabi­litare a arealului Cetăţii. Zidurile dispărute au fost refăcute în întregime, iar camerele, paraclisul, sala de arme sau "Neagra temniţă" şi-au redobîndit valoarea prin refacerea podelelor şi arcadelor. Au fost reabilitate zidurile în interior şi exterior, şi cele 27 de încăperi; a fost restaurat Paraclisul  din cadrul cetăţii, cu praznicele "Sfîntul Nicolae" şi "Sfîntul  Ştefan cel Mare şi Sfînt", aşa cum a fost el în urmă cu peste 500 de ani; s-a realizat iluminatul public al aleii care duce spre fortăreaţă şi exteriorul cetăţii, cu 64 de proiectoare; s-au realizat alimentarea cu apă, canalizarea, reparaţii capitale la podul de trecere în cetate, staţia de pompare-alimentare, Casa Custodelui (paznicului); tîmplărie la toate încăperile, inclusiv la intrările din cetate, parcările, iluminarea parcărilor, grupuri sanitare, amenajarea teraselor şi a tuturor traseelor din cetate; la toate acestea se adaugă şi reabilitarea în întregime a drumului de acces pînă la cetate.

Reabilitarea monumentului istoric a costat 2.532.923 euro. Din valoarea totală a proiectului, 10% reprezintă cofinanţare locală, iar 150.000 de euro sunt costurile neeligibile destinate unităţii de implementare a proiectului, taxelor, publicităţii şi TVA-ului aferent costurilor neeligibile.

Se ştie că Cetatea Neamţului a fost construită de cel mai cunoscut domnitor al Moldovei - Ştefan cel Mare, însă documentele arată că această fortăreaţă a fost construită mult mai devreme, de către Petru I Muşat (1375-1391). Ştefan cel Mare a adăugat la construcţia existentă o curte exterioară, a întărit centura de ziduri şi a construit podul arcuit pe care se face intrarea în fortăreaţă.

"Cetatea Neamţului trebuie promovată"

a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu

"Cetatea Neamţului este un monument medieval de valoare excepţională în România, este istorie. Nu o să vorbesc despre valoarea ei din acest punct de vedere, consider că este cunoscută, trebuie, însă, promovată la scară naţională, mai mult decît este acum", a declarat profesorul de istorie Vasile Pruteanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. "Am fost de mai multe ori la Cetate, în perioada lucrărilor de restaurare, inclusiv în vară, cînd am văzut turişti din alte judeţe care au venit să o viziteze. Din păcate, atunci, accesul era interzis din cauza lucrărilor, dar prezenţa lor acolo a demonstrat că Cetatea Neamţului merită o mai mare atenţie. De accea, ne-am gîndit la un Festival Medieval. Nu va avea, poate, pentru început, rezonanţa celui de la Sighişoara, dar toate au un început. Pe lîngă restaurarea în sine am reabilitat şi zona limitrofă, astfel încît întreg arealul să cores­pundă unui obiectiv de interes turistic. Consiliul Judeţean Neamţ a dat, în decembrie, suma de  1.841.499 de lei, pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la acest obiectiv", a precizat şeful CJ

Potrivit Acordului cadru încheiat între Ministerul Integrării Europene - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nod-Est - Consiliul Judeţean Neamt - Consiliul Local Tîrgu Neamţ şi cu Ordonanţa de urgenţă nr. 76 din 4 octombrie 2008, privind stabilirea obligaţiilor beneficiarilor contractelor de lucrări finanţate de fonduri Phare, Consiliul Judeţean Neamţ, în calitate de beneficiar local, a avut  obligaţia să suporte echivalentul a 10% din costul total al lucrării, din surse proprii. Pe parcursul derulării proiectului, specific lucrărilor de reabi­litare a unui monument istoric, au fost generate o serie de modificări faţă de proiectul iniţial.

"În timpul perioadei de execuţie a proiectului,  condiţiile existente ale construcţiei, împreună cu condiţiile neaşteptate ale terenului, dar şi solicitările Ministerului Culturii au dus la emiterea de către proiectant a optsprezece dispoziţii de şantier pentru arhitectură şi unsprezece dispoziţii de şantier pentru structură. Acestea au generat unele lucrări suplimentare, care nu erau cuprinse în proiectul iniţial. Putem spune acum, că Cetatea Neamţului este reabilitată în proporţie de 99%. Este nevoie de unele ajustări, aproape nesemnificative,care au fost menţionate în procesul verbal", a declarat, joi, după recepţia lucărilor, Decebal Arnăutu.

Mulţumiri  speciale

Primarul oraşului Tîrgu Neamţ este mulţumit de felul în care constructorul, IA&COM, a lucrat la acest proiect. Decebal Arnăutu, care este şi preşedintele comisiei de recepţie a lucărilor, a ţinut să-i amintească pe toţi cei care au contribuit,  într-un fel sau altul, la proiect: "Mulţumesc, în primul rînd, lui Dumnezeu, pentru că mi s-a împli­nit visul din campania electorală din anul 2000, cînd am spus că voi reface paraclisul din Cetatea Neamţului. Îi mulţumesc pentru acesta Patriarhului Daniel, care a dat binecuvîntarea pentru a se reface acest paraclis. Mulţumesc tuturor preoţilor din Tîrgu Neamţ care m-au încurajat, protopopului Ioan Dogaru, preşedinţilor Consiliului Judeţean, Vlad Marcoci şi Vasile Pruteanu. Mulţumesc Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi arhitecţilor, proiectanţilor, firmelor de consultanţă; mulţumesc evaluatorilor acestui proiect, mulţumesc, de asemenea, colegilor mei din Primărie cu care am iniţiat proiectul, mulţumesc constructorului şi comisiei de recepţie. Aduc, în mod deosebit, mulţumiri cetăţenilor oraşului Tîrgu Neamţ, în special celor din cartierul Condreni, care a avut încredere că acest obiectiv turistic va reintra în circuit".

Mariana OLTEAN TUDOSE

Meteo
Astăzi, vremea va fi geroasă şi instabilă. Va ninge în zonele de deal şi de munte. Noaptea, mercurul din termometre va coborî pînă la minus 9 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.