Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Economie
Publicitate

 

Reducere 40 %

 

 
 

S-a constituit Fondul Român de Contragarantare

Guvernul a decis constituirea Fondului Român de Contragarantare, o propunere inclusã în planul de mãsuri anticrizã. Prin acest Fond, în valoare de 100 de milioane de euro, se urmăreşte menţinerea şi crearea de noi locuri de muncã".
Fondul Român de Contraga­rantare a fost constituit ca instituţie financiarã specializatã, care are ca unic obiect de activitate contragarantarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare, persoane juridice române, pentru creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii de la bãncile comerciale şi din alte surse. Actul normativ a fost adoptat în sco­pul îmbunãtãţirii accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare, prin intermediul preluãrii unei pãrţi din riscul asumat de cãtre fondurile de garantare, la acordarea garanţiilor.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţã adoptate de Guvern, procentul de contragarantare este, de regulã, de maximum 80% din valoarea garanţiilor contractate. Condiţiile în care se acordã contragaranţiile sunt stabilite prin schemele de contragarantare propuse de Fond şi autorizate potrivit legislaţiei în domeniul ajutorului de stat.
Forma de organizare a acestui Fond este de societate comercialã pe acţiuni. Acţionari iniţiali sunt Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu o cotã de participare de 68%, şi Fundaţia Post-Privatizare, cu o cotã de 32%. Valoarea participaţiei statului român la constituirea capitalului social iniţial al Fondului este de 272 milioane lei iar a Fundaţiei Post-Privatizare este de 128 milioane lei. Acest fond este administrat în sistem dualist, de un consiliu de supraveghere, alcãtuit din 7 membri şi un directorat, alcãtuit din 3 membri. Mandatul membrilor consiliului de supraveghere şi al membrilor directoratului este de 4 ani şi poate fi reînnoit.
Contragarantarea garanţiilor este o practicã internaţionalã de securizare a creditelor şi de creştere a numãrului de agenţi economici şi IMM beneficiari de produse financiare, care sã le permitã dezvoltarea durabilã. 
Nicolae SAVA  

Meteo
Potrivit meteorologilor, astăzi cerul va fi mai mult senin, temperaturile maxime ale aerului atingînd, la orele amiezei, 10 grade Celsius. Noaptea va fi destul de rece pentru această perioadă a anului. Se vor înregistra minus două grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.