Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Blitz
Publicitate

 

Reducere 40 %

 

 
 

Din 29 martie, şcoală de echitaţie

Clubul Sportiv Ecvestru Piatra Neamţ oferă pietrenilor (şi nu numai) posibilitatea petrecerii timpului liber în mod cît mai plăcut, în aer liber şi în prezenţa frumoşilor cai de rasă ai centrului de hipism. Baza hipică "Virigil Bărbuceanu" Piatra Neamţ organizează o şcoală de echitaţie, începînd cu data 29 martie, ora 10,00 - aflăm de la profesorul Costache Lupu, preşedintele clubului. Cursurile se vor desfăşura în zilele de miercuri (între orele 15,00 - 18,00), sîmbăta şi duminica (între orele 9,00 - 13,00). Tariful este de 30 lei lecţia pentru adulţi şi 15 lei pentru copii. Pentru obţinerea diplomei de echitaţie sînt necesare 36 de lecţii. Înscrierile se fac zilnic, la Baza Hipică, între orele 10,00 - 13,00 şi 15,00 - 18,00.
Acelaşi club organizează şedinţe de agrement călare pentru copii şi adulţi, în zilele de marţi, joi, vineri (orele 10,00 - 12,00 şi 15,00 - 18,00), la tariful de 20 lei, respectiv 40 lei / şedinţa şi ore de agrement cu trăsura (în zona Ştrandului şi Bîtca Doamnei), la tariful de 300 lei ora. De asemenea, Clubul Sportiv Ecvestru închiriază trăsuri pentru nunţi sau alte evenimente de familie la tariful de 700-1000 lei, cu condiţia ca înscrierile să se facă cu cel puţin 24 de ore înainte.
Şi turiştii ocazionali care vor să se plimbe călare prin munţi, pe trasee marcate, au posibilitatea să închirieze pentru 4 ore cai şi călăuză, la tariful de 400 lei. În acest caz, comenzile trebuie făcute cu 48 de ore înainte, pentru că solicitanţii trebuie iniţiaţi în tehnica echitaţiei.
Relaţii suplimentare pentru aceste oferte se pot lua şi prin telefonul 0743.111616.
Nicolae SAVA

Meteo
Potrivit meteorologilor, astăzi cerul va fi mai mult senin, temperaturile maxime ale aerului atingînd, la orele amiezei, 10 grade Celsius. Noaptea va fi destul de rece pentru această perioadă a anului. Se vor înregistra minus două grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.