Colegiul Medicilor Neamţ este îngrijorat de numărul tot mai mare de medici care şi-au arătat interesul, în ultima vreme, pentru un post în străinătate. Dorinţa specialiştilor nemţeni pentru a munci în state europene a crescut mai ales după ce două firme de recrutare au început, recent, demersurile pentru cooptarea de personal interesat să lucreze în Franţa. Deocamdată, firmele "au atacat" centrele universitare, oprindu-se săptămîna aceasta la Iaşi, după care se îndreaptă spre Bucureşti, însă nu este exclus să-şi extindă aria. Medicii nemţeni au început deja să ceară detalii privind obţinerea certificatului de onorabilitate, un fel de recomandare care se acordă de către Colegiul Medicilor pentru postul din străinătate.
"Am primit foarte multe telefoane la Colegiu, în ultimul timp, de la colegii noştri care acum, în primă fază, cer relaţii în legătură cu certificatul de onorabilitate, unul din documentele necesare pentru a lucra în străinătate, care este ca o referinţă" - a declarat dr. Iosif Koszeghi, preşedintele Colegiului Medicilor Neamţ. "Nu este exclus ca, în curînd, plecarea specialiştilor noştri, să ia amploare, pentru că toată această prigoană asupra corpului medical românesc din ultima vreme nu poate duce la ceva bun. Şi aşa sîntem foarte puţini specialişti faţă de cît este necesarul, şi muncim foarte mult! La epuizarea şi suprasolicitarea la care trebuie să facem faţă, se mai adaugă şi tracasarea la care sîntem supuşi în ultima perioadă. Medicii nici nu mai pot fi atenţi la pacienţi, ci devin obsedaţi să nu greşească! Nu este o atmosferă în care să se poată lucra! Şi toate acestea pot determina, la un moment dat, pe mulţi dintre medici să plece. Mai ales că, în Franţa, de exemplu, se acordă o primă de instalare de 40.000 de euro, locuinţă de serviciu, un salariu de 4 - 5.000 de euro! Există motive suficiente pentru un medic să opteze pentru străinătate, cu atît mai mult cu cît la noi, cei care răspund de sistemul sanitar românesc sînt responsabili şi de epuizarea corpului medical, şi de atitudinea mass-mediei, şi de dorinţa specialiştilor de a pleca la condiţii mai bune!", a mai spus dr. Koszeghi.
Cristina IORDACHE |