Fostul deputat Răzvan Bobeanu și-a dat, ieri, demisia, din PSD Neamț, la un sfert de oră organizînd o conferință de presă. Bobeanu a fost președinte al organizației județene de tineret în partid, deputat, secretar de stat, secretar general al TSD la nivel național, președinte interimar al PSD Piatra Neamț, vicepreședinte - ultima funcție fiind cea pe care o avea cînd și-a dat demisia.
"Am încheiat socotelile cu PSD"
"După 12 ani petrecuți în PSD, partid pe care și tatăl meu l-a reprezentat cu cinste, mi-am depus demisia. Am făcut acest pas acum și nu în 2004, cînd mi-am dorit prima dată, ori în 2009. În 2004 am amînat pentru că au fost schimbări la conducerea centrală a PSD și speram că lucrurile se vor schimba, în 2009 nu am plecat pentru că nu sînt un dezertor. Era campanie electorală și nu se încheiase bătălia. Acum am încheiat socotelile cu partidul în care am activat uneori cu eforturi care mi-au depășit posibilitățile", a spus Răzvan Bobeanu.
Apăsarea trecutului
"Nu cred că aveți vreodată vreun gînd că am uitat ce s-a întîmplat în 2004", a spus, printre altele, Răzvan Bobeanu.
2004 a fost anul cînd Raul Bobeanu, tatăl său (pe atunci Bobeanu jr. era președinte al TSD Neamț și candidat sigur pe lista PSD la Camera Deputaților) a fost destituit din funcția de președinte al PSD Neamț, în urma unor sfori trase de la Neamț. Tînărul Bobeanu a rămas, în continuare, în partid, a fost ales deputat în același an, apoi a fost ales într-o funcție politică importantă, secretar general a TSD.
70% din energia PSD s-a dus pe lupte interne
Dintre motivele pe care ex-deputatul le-a avut pentru plecarea sa din partidul care l-a consacrat, este și "lipsa de proiect a PSD". Legat strict de partid, Bobeanu a precizat: "70% din energia PSD s-a dus pe lupte interne. Sînt incertitudini ideologice atît la nivel central cît și la nivel local. Am uitat să fim o echipă, am uitat să fim prieteni. Am schimbat președinții și am căutat să punem președinți pe căi obscure, prin jocuri de culise. Sînt împăcat și eliberat. PSD este un proiect în care eu nu mai cred. Îi las pe alții să construiască în PSD, dar nu cred că mai au ce construi(…)Au fost tensiuni interne, inclusiv în organizația municipală, îi las pe alții, pregătiți sau nepregătiți să o conducă. PSD e ca echipa Dinamo: are rezultate proaste și schimbă des antrenorii(...)Sînt atitudini și persoane care m-au nemulțumit. Este și ceva care a umplut paharul, nu voi da niciodată nume(...)"
Decizie irevocabilă și independență politică
Răzvan Bobeanu știe că a fost piesa de sacrificiu a PSD-ului în două campanii electorale, în care principalul adversar era Gheorghe Ștefan: "Să nu credeți că nu știam care mi-au fost șansele atît la primărie, cît și la votul uninominal, în condițiile valului de simpatie pentru PDL-ul lui Gheorghe Ștefan. Să nu credeți că m-am amăgit de unul singur. Am acceptat aceste candidaturi, dar am știut tot timpul care este situația reală". Fostul vicepreședinte PSD a ținut să precizeze că decizia sa este irevocabilă și că nu și-a dat demisia pentru a pleca în alt partid. "Sînt independent politic(…)profesional activez într-o firmă privată(…) Prin plecarea mea, PSD nu a pierdut nici un post public".
REACȚIILE COLEGILOR DIN PSD
Deputatul Culiță Tărîță: "Este decizia lui, și cu asta, basta! Din alt unghi, este păcat pentru partid, pentru că Răzvan este un băiat tînăr, care se formase bine, și care nu era profitor(...)Nu, nu știu, nu cunosc ce a stat la baza demisiei sale, poate știe domnul Chelaru, că e președinte, el trebuie să știe mai bine..."
Ioan Chelaru, președinte interimar: "Am aflat din presă, de la dumneavoastră, că și-a dat demisia. Sînt surprins, pentru că eu am fost prieten cu el, am pretenția că sînt prieten cu el. Chiar m-am întîlnit luni, cu el, la Senat - știți că Răzvan Bobeanu lucrează la Senat - dar nu mi-a spus nimic!(...)Declarațiile sale despre PSD sînt problema lui! Politica nu este un joc de domnișoare! Dacă el, care este de 12 ani în partid și a avut funcții naționale pe care eu nu le-am ocupat vreodată, nu știe că politica nu este un joc de domnișoare, e grav!"
Deputatul Ioan Munteanu: "Eu cred că este nemulțumit de mai multe lucruri care l-au adus în pragul de a lua această decizie(...). Nu bănuiesc și nu am dreptul să bănuiesc ce lucruri, dar ce pot să spun este faptul că dl. Bobeanu are caracter! A ieșit fără acuzații - nu cum pleacă alții și murdăresc totul în urmă - a ieșit decent".
Mariana OLTEAN TUDOSE |