15 ianuarie este o zi însemnată pentru cultura și educația poporului român, astăzi împlinindu-se 160 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. "Trebuie să recunoaștem - transmite inspectorul școlar general, Luminița Vîrlan elevilor - că între figurile consacrate ale literaturii române, Eminescu beneficiază de una din cele mai spectaculoase și interesante paradigme ale receptării, și asta nu doar în accidentata noastră contemporaneitate, așa cum memoria culturală imediată ține să reamintească, ci și în timpuri mai îndepărtate, dacă e să gîndim chiar că Eminescu obliga la relaționare posteritatea canonului pașoptist cu emergentul canon junimist. Apreciez că doar și acest simplu argument îmi îngăduie, dragi elevi, să vă invit la lectura operei eminesciene, dar - dacă e posibil - la o lectură înțeleasă - în termenii lui Roland Barthes - nu ca o consumare, ci ca proces de producere a textului, în polisemia sa activă și veșnic neîncheiată.
Eminescu solicită o asemenea lectură de profunzime. Temeritatea gestului acestui tip de lectură - parcursă cu ajutorul profesorilor d-voastră - are nu doar justificare, dar oferă mai ales satisfacție, fiindcă semnele dinamice ale operei, nodurile de tensiune și traiectoriile impuse obligă decodarea să parcurgă multiple trasee și circuite, relevînd de fiecare dată, o altă sintaxă a interpretării. Și atunci, fiecare dintre noi ca lector-producător are dreptul să "nareze", să dea anumite semnificații textului, reprezentînd tot atîtea discursuri orientate către o zare de sens. Opera lui Eminescu este fertilă și prin înțelesul vast pe care îl dau categoriile de pluralitate și conotație, permițînd multiple locuri de acces și o rețea puternică de semnificații.
Ca profesor de limba și literatura română ce sînt, vă rog, iubiți elevi, să parcurgeți cu înțelepciune și discernămînt opera eminesciană, "brand" consacrat al patrimoniului nostru simbolic care ne permite - fără inhibiții și false pudori - să ne plasăm în contextul unui tezaur european al bunurilor simbolice - așa cum - cu vizionarism surprinde aserțiunea argheziană: "fiind foarte român, Eminescu e universal".
A consemnat Marius GHEGHICI |