Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Economie
Publicitate

 

Baumit, calitate, produse inovatoare si servicii garantate

 

 
 

Înființarea camerelor agricole - primul pas spre dezvoltarea eficientă a spațiului rural

Prin Hotărîrea de Guvern nr.1609 din 18 decembrie 2009 s-a stabilit înființarea Camerelor Agricole Județene, prin reorganizarea Oficiilor de Consultanță Agricolă Județene aflate, acum, în subordinea Agenției Naționale de Consultanță Agricolă. S-a pornit de la premisa că această transfomare reprezintă principala soluție de  eficientizare  a acestui organism, prin folosirea rațională a specialiștilor din domeniul consultanței agricole.
În momentul de față, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Neamț are specialiști repartizați în 13 centre locale, care au sediile la: Gîrcina, Tîrgu Neamț, Secuieni, Războieni, Roman, Poienari, Bălțătești, Tămășeni, Horia, Valea Ursului, Urecheni, Păstrăveni și Gherăiești. Din păcate, în formula actuală și la numărul de personal de care dispune OJCA Neamț, nu se acoperă întregul județ, mai multe comune fiind arondate la cîte un centru local. Ideal ar fi ca, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială să fie repartizat cîte un specialist, care să se afle permanent la dispoziția fermierilor, să le poată acorda consultanță agricolă atunci cînd au nevoie. Se mizează prin înființarea Camerelor Agricole, să se rezolve și această problemă.

"Consider că este o formă de descentralizare orientată spre beneficiul agricultorilor", declară domnul Romel Bîrjoveanu, director coordonator la Oficiul județean de Consultanță Agricolă

Rep.: În esență, în ce va consta această reorganizare a consultanței agricole?
Romel Bîrjoveanu: În momentul de față, singurele informații pe care le avem sînt cele incluse în HG 1609/2009 privind înființarea Camerelor Agricole județene, urmînd ca într-un termen cît se poate de scurt să fie publicate și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ. Constituirea noilor Camere Agricole se va face pe scheletul Ofiiciilor Județene de Consultanță Agricolă. Deocamdată, pînă la apariția normelor de aplicare, rămîn deschise anumite întrebări.

Rep.: Care considerați că sînt mai presante?
R.B.: Este vorba de aria de cuprindere, numărul de personal, de preferat să fie unul care să poată răspunde sarcinilor stabilite și a celor suplimentare, competența acestora. Nu lipsit de importanță este și nivelul de asigurare a sumelor din venituri proprii și cel al sumelor care se vor aloca din bugetul de stat. În principiu, Camera Agricolă Neamț va avea o dublă subordonare. Pe plan local - față de Consiliul Județean Neamț, iar pe plan central - față de ANCA, pentru partea tehnico-metodologică. Consider că înființarea Camerei Agricole este o formă de descentralizare orientată spre beneficiul agricultorilor, prin care se creează cadrul juridic ce permite celor care lucrează în consultanța agricolă și care sînt performanți să își poată crește ve­niturile în funcție de eficiența activității pe care o desfășoară.

Rep.: Pînă să apară normele metodologice, vă propun să ne rezumăm la datele din hotărîrea de guvern privind înființarea Camerelor Agricole. Ce vor reprezenta ele, la nivel local?
R.B.: Camerele Agricole sînt instituții publice descentralizate, cu perso­nalitate juridică, aflate în subordinea Consiliilor Județene și sub coordonarea tehnico-metodologică a Agenției Naționale de Consultanță Agricolă (ANCA), finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat. Sumele alocate de la bugetul de stat se asigură prin transferul de bani către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și sînt aprobate, anual, prin legea bugetului de stat, ca anexă la bugetul Ministerului Agriculturii.

Rep.: Cine vor fi angajații Camerelor Agricole?
R.B.: Salariații Camerelor Agricole Județene vor proveni din personalul existent în actualele Oficii Județene de Consultanță Agricolă, care se consideră transferați  în interesul serviciului  sau, după caz, preluați. Patrimoniul Oficiilor județene de Consultanță Agricolă, precum și terenurile aflate în administrare, se preiau de către Camerele Agricole Județene, pe bază de protocol de predare-primire, cu obligativitatea păstrării destinației și funcționalității. Numărul de posturi  și toate drepturile  și obligațiile se stabilesc prin protocolul de predare-primire încheiat cu Consiliile Județene.

Rep.: Ce atribuții vor avea nou înființatele Camere Agricole?
R.B.: Ca atribuții, Camerele agricole Județene rămîn, în principal, cu acti­vitățile desfășurate pînă acum de către Oficiul Județean de Consultanță Agricolă, cărora li se vor mai adăuga și altele noi. În esență, este vorba de: elaborarea planului județean de servicii de consultanță agricolă și asigurarea aplicării acestuia; întocmirea planului județean  de formare profesională, pe baza solicitărilor și a prognozelor, cu consultarea ANCA; asigurarea informării și consultanței agricole pentru lucrările din domeniul agriculturii; asigurarea asistenței tehnice de specialitate tuturor persoanelor care desfășoară activități în domeniul agricol; asigurarea asistenței necesare la întocmirea documentațiilor privind accesarea fondurilor europene, acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale sau europene; promovarea produselor și serviciilor din domeniul agriculturii; colaborarea cu unele instituții pentru creșterea competitivității agriculturii și a cercetării aplicative; implementarea standardelor minime de calitate și de cost pentru serviciile pu­blice descentralizate.

Rep.: Cine stabilește structura organizatorică a Camerelor Agricole Județene, cu tot ceea ce decurge din ea?
R.B.: Conducerea Camerelor Agricole Județene, structura organizatorică și statele de funcții sînt aprobate prin hotărîri ale Consiliilor Județene. Tot prin hotărîri ale Consiliilor județene, cu respectarea legislației în vigoare, se aprobă și structura serviciilor specifice, prin care se constituie veniturile proprii ale Camerelor Agricole Județene, cuantumul tarifelor, precum și modalitățile de încasare și de utilizare a fondurilor.
Tina CONDREA

Meteo
Și astăzi, vremea va fi rece și instabilă. Cerul va fi mai mult acoperit. Ziua, mercurul din termometre va indica minus două grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

 

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.