Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Sport
Publicitate

 

Temelia ideilor dumneavoastra

 
 

Prima victorie în Austria

Ilinca Stoica avansează în turneul ITF din Austria. Ajunsă favorita trei în concursul de la Bergheim, Ilinca Stoica s-a impus în faţa uneia dintre reprezentantele gazdelor, Denise Scheiflinger, debutantă în circuitul mondial al juniorilor, cu 6/2 , 6/1. Jucătoarea de la Condor obţine astfel primele ei puncte ITF în 2009, sezon în care vrea să ajungă la Roland Garros junior. Condiţia este să urce între primele 150 de jucătoarea ale lumii, de pe 301, poziţie ocupată în prezent ...detalii

Ca acasă

Băcăuanii au ajuns la Piatra Neamţ, luni, pentru cel mai aspru stagiu de pregătire. Handbaliştii de la Ştiinţa au şi cîte trei antrenamente pe zi, dar nu se plîng. Ei suportă mai uşor cantonamentele sub Pietricica, unde spun că se simt ca acasă. Cantonamentul formaţiei băcăuane se va încheia duminică, cu un meci de verificare, în sala Ceahlăul, susţinut în compania celor de la LPS Piatra Neamţ ...detalii

Novac şi Mihai, la Ceahlăul

Anunţaţi la Ceahlăul de săptămîna trecută, Daniel Novac şi Ionuţ Mihai au ajuns luni la Piatra Neamţ. Au intrat în programul de pregătire al echipei mari în aceeaşi zi, iar ieri au fost urmăriţi într-un meci şcoală, alături de jucătorii satelitului. Daniel Novac i-a impresionat pe oficialii Ceahlăului de la primul test. Mijlocaşul de 21 de ani, de la Inter Gaz Bucureşti, a dat trei goluri şi promite să fie o soluţie pentru , ...detalii

Meteo
Astăzi, cerul va fi mai mult acoperit. Sînt posibile ninsori în zonele de deal şi de munte. La amiază, mercurul din termometre va indica 3 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

C 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.