Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Local
Publicitate

 

Temelia ideilor dumneavoastra

 
 

A plouat cu amenzi de la Protecţia Consumatorului

Numărul amenzilor aplicate pe parcursul anului trecut de inspectorii OJPC Neamţ a crescut conform statisticilor întocmite de către salariaţii acestei instituţii cu aproape 240% faţă de 2007. A crescut şi numărul reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor nemulţumiţi de calitatea unor produse şi servicii - de la 751 în 2007, la 1063 pe parcursul lui 2008. "Pentru instituţia noastră, anul 2008 a fost unul cu rezultate deosebite ca urmare a activităţii desfăşurate ...detalii

Funcţionarii publici vor relua protestele

Federaţia Naţională Sindicală a Funcţionarilor Publici se va întruni în zilele de 28 - 20 ianuarie, la Cluj, într-o primă şedinţă ordinară. În cadrul acesteia vor fi prezentate rapoartele de activitate pe anul trecut, raportul de audit, modificări ale statutului şi alte asemenea materiale. "Ceea ce este mai important este faptul că în această şedinţă funcţionarii publici îşi stabilesc şi strategia şi programul de acţiuni pentru acest an. În cadrul acestora va fi prevăzută reluarea revendicărilor ...detalii

Poliţiştii rutieri au început anul în stradă

Statistica pentru anul trecut propulsează judeţul Neamţ pe un nedorit loc 2, la nivel de ţară, la accidente rutiere mortale. În total au fost 577 de accidente, soldate cu 79 de morţi, 290 de răniţi grav şi 354 de răniţi uşor. Pietonii, care traversează neregulamentar, au fost vinovaţi în 140 de cazuri, iar şoferii care apasă prea mult pedala de acceleraţie, în 86. Pe locul III în topul cauzelor se situează ...detalii

Căldură ieftină pentru luna decembrie!

Pietrenii cu venituri reduse, care beneficiază de ajutor bănesc pentru încălzirea locuinţelor, ar putea avea plăcuta surpriză să nu aibă nici un leu de plătit pentru căldura din luna decembrie. Este vorba de pietrenii care beneficiază de reducerea de 100% a unei părţi din căldura consumată. Spre exemplu, Guvernul a hotărît că la o garsonieră se va suporta în totalitate căldura pentru prima gigacalorie consumată luna trecută. În urma analizelor făcute de către cei de la LOCATO ...detalii

Ameninţare pe Bistriţa

S-a întins zăporul pe Bistriţa, iar prognoza care spune că vremea se va încălzi şi va ploua a pus autorităţile în alertă. Oamenii stau cu frica în gît, oricînd poate suna sirena care să-i anunţe că Bistriţa şi-a ieşit din matcă.  "Avînd în vedere prognoza meteorologică pentru intervalul 14 -15 ianuarie, ce prevede încălzirea vremii şi precipitaţii sub formă de ploaie în bazinul hidrografic al rîului Bistriţa, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii ...detalii

Fum şi frig în mall

Tot mai mulţi pietreni se declară nemulţumiţi de faptul că în mall-ul de lîngă piaţa centrală se fumează cam peste tot, fără a se ţine cont de faptul că unii cumpărători sînt nefumători ori vin la shopping însoţiţi de copii. Alte reclamaţii adresate primăriei în ultima perioadă sînt legate de frigul de la parterul centrului comercial, vînzătorii care lucrează la standurile de aici fiind nevoiţi să îndure, de dimineaţa pînă seara, temperaturi apropiate celor de afară. "Aş avea şi eu cîteva ...detalii

Dosarele Judecătoriei Piatra Neamţ, on-line, la sediu

Biroul de arhivă al Judecătoriei Piatra Neamţ ar trebui să se mai elibereze de cînd pe holurile instanţei a apărut un info-chioşc la care se pot vedea cauzele existente pe rol. Oricine poate vizualiza lista de şedinţe, pentru a afla data înregistrării dosarelor, termenele procesuale ori părţile implicate. Informaţiile sînt obţinute prin accesarea reţelei informatice a judecătoriei, iar pe ecranul pus la dispoziţia justiţiabillilor este explicat şi modul de utilizare. Ca orice noutate ...detalii

Meteo
Astăzi, cerul va fi mai mult acoperit. Sînt posibile ninsori în zonele de deal şi de munte. La amiază, mercurul din termometre va indica 3 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.