"Vom întocmi şi vom promova proiecte prin care să aducem cît mai mulţi bani
în comunitate", declară domnul primar Ioan Onisei
Rep.: Văd că sînteţi gata de plecare. Unde aveţi de gînd să mergeţi?
Ioan Onisei: Am primit o invitaţie din partea domnului europarlamentar Alin Antochi, pentru toţi primarii PSD din judeţul Neamţ. Sîntem invitaţi, pe cheltuiala dumnealui, într-o vizită de 3 zile la Bruxelles, să vedem sediul Uniunii Europene, ne vom întîlni cu primari din ţările europene.
Rep.: Vă propun să ne întoarcem la problemele curente. Mai ales că e vremea bilanţului activităţilor din administraţiile publice locale, acum primarii trag linie, văd ce au făcut şi ce nu anul trecut, după care ies în faţa consilierilor locali şi a cetăţenilor ca să "raporteze". Cu ce palmares vă veţi prezenta?
I.O.: Tot atunci va trebui să dezbatem şi cifrele de buget local pe anul în curs. Se pare că, pentru 2009, nivelul fondurilor alocate vor fi la nivelul celui de anul trecut. Deci nu prea vom avea bani de investiţii, motiv pentru care ne vom axa pe întocmirea şi promovarea de proiecte prin care să aducem cîţi mai mulţi bani în comunitate. Vom rezerva sumele necesare pentru realizarea studiilor de fezabilitate, obţinerea avizelor şi întocmirea proiectelor.
Rep.: Sursa cea mai consistentă pentru asfel de investiţii o reprezintă fondurile europene alocate pe măsura 322 pentru dezvoltarea rurală. Cînd va fi depus proiectul respectiv?
I.O.: Trebuie să continuăm ceea ce noi începusem de multă vreme. Ne-am grăbit, am început treaba la proiectul integrat de 2,5 milioane euro încă din anul 2007. Dar, din păcate, pe parcurs au apărut mai multe sincope. Cînd a apărut ghidul de finanţare am fost nevoit să readaptez studiile deja făcute. După care s-au făcut modificări la ghidul din 2008, iarăşi a trebuit să ne readaptărm la noile cerinţe de finanţare. Au mai fost şi nişte probleme în consiliul local care ne-au ţinut în loc. Din păcate nu am reuşit să cădem la înţelegere, era nevoie de votul favorabil a două treimi din numărul total de consilieri locali pentru schimbarea statutului unor drumuri din comună. Adunate toate, ne-au făcut să pierdem sesiunea de primire a proiectelor de anul trecut, aşa că îl vom depune în perioada următoare. Iniţial în proiectul integrat intenţionam să includem ca investiţii mari: modernizarea drumurilor, renovarea căminelor culturale şi a sediului primăriei, precum şi realizarea unui sediu administrativ în satul Rădeni. Acum vrem să prindem şi extinderi la alimentarea cu apă şi cîţiva kilometri de canalizare. Ne vom orienta şi spre obiectivele care au un punctaj mai bun, pentru ca proiectul să fie declarat eligibil la finanţare. În paralel, vom face studii pentru a prinde fonduri din diversele surse de finanţare care vor apărea. În anii din urmă am avut finanţate mai multe proiecte, e drept cu sume mai mici. Dar sînt foarte utile pentru comunitate.
Rep.: Prezentaţi cîteva dintre ele.
I.O.: Am cîştigat proiectul "Economia bazată pe cunoaştere", finanţarea s-a făcut cu fonduri europene, derulate prin Ministerul Informaţiilor şi Tehnologia Comunicării. Aşa am reuşit să conectăm comuna la Internet, avem în şcoli, la primărie şi la Punctul de acces public la informaţii, amenjat tot din aceste fonduri. Aici vin cetăţeniii să se informeze, accesul la internet este gratis. Totodată, au fost dotate cu mai multe calculatoare primăria, şcolile, biblioteca comunală şi punctul de acces public la informaţii. Am mai prins finanţare la proiectul privind Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă. Valoarea proiectului a fost de 110.000 euro, cu cofinanţare de 10 la sută din partea comunităţii locale. Din fondurile alocate am achiziţionat două maşini pentru pompieri, una second hand şi una nouă. Avem încheiate contracte de prestări servicii cu primăriile din Urecheni şi Tupilaţi. Am mai avut o investiţie finanţată din fonduri guvernamentale, prin Ordonanţa 7/2006. Am finalizat lucrările, s-a făcut şi recepţia podului de peste pîrîul Rădeanca, construit din aceste fonduri. Mai avem de primit o sumă mică, vreo 200 milioane lei vechi. Valoarea totală a acestei investiţii a fost de aprope 8 miliarde lei vechi.
Rep.: Veşti bune aţi primit şi despre celelalte proiecte pe care le-aţi făcut?
I.O.: Am primit un răspuns favorabil de la Ministerul Culturii, ni s-a comunicat că proiectul nostru a acumulat un punctaj de 89 de puncte, deci a fost declarat eligibil. Aşteptăm acum să vină şi finanţarea. De la Compania Naţională de Investiţii ne-au spus că vor veni pentru întocmirea proiectului privind căminele culturale. Vom vedea dacă vom intra în prima sau în a doua tranşă de investiţii din acest domeniu. Vrem să facem un cămin cultural în satul Păstrăveni, va fi un cămin tip II, raportat la numărul de locuitori cîţi are comuna noastră.
Rep.: Investiţii aţi avut şi pe linie sanitară. În ce stadiu s-a ajuns cu ea?
I.O.: Sîntem în faza studiului de fezabilitate în vederea obţinerii autorizaţiei pentru a se face racordul la sistemul de alimentare cu energie electrică a dispensarului medical din satul Rădeni. Este un obiectiv investiţional pe care l-am realizat cu fonduri alocate prin ordonanţă guvernamentală. Mai exact, este un cabinet medical, cu apartament de serviciu pentru medicul de familie. Clădirea este gata, mai avem de tras apa, curentul electric şi să finalizăm instalaţia termică. Avem alocate fondurile necesare, banii sînt păstraţi în fondul de rulment. Săptămîna trecută s-a prezentat un medic în comună, interesat să lucreze şi să se stabilească în Păstrăveni. Va trebui să discute cu oamenii dacă o acceptă ca medic de familie, pentru satul Rădeni. Aşteptăm să vedem dacă Autoritatea de sănătate publică şi Casa de sănătate vor autoriza dispensarul medical de la Rădeni, dacă se poate angaja medicul respectiv. Mă voi zbate să rezolv problema oamenilor din Rădeni, ei vor să aibă un medic al lor de familie, distanţa este mare pînă la dispensarul din centru.
Rep.: De departe se vede clar că în şcoli s-au investit mulţi bani. Ce s-a făcut pînă acum, ce urmează a se realiza?
I.O.: Într-adevăr s-a investit foarte mult în toate unităţile de învăţămînt din comuna Păstrăveni, cu excepţia şcolii din satul Lunca Moldovei. A fost un proiect întocmit cu avizul Ministerului Educaţiei, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, al Primăriei şi Consiliului Local Păstrăveni. Acum nu se mai dau fonduri pentru construcţia de şcoli noi. Copiii de acolo, care acum fac ore la simultan, vor trebui aduşi la şcoala din centrul comunei. În rest, la şcolile din comună s-a lucrat la schimbarea acoperişurilor, la tîmplărie termopan, la refacerea interioarelor şi instalaţiile termice. La unele, acţiunea este în curs. Din fondurile care ne vor fi alocate, vom procura şi centrale termice şi vom construi clădirile pentru ele.
Rep.: Sînteţi un om cu experienţă în administraţia publică locală, primar cu mai multe mandate. Ştiţi ce pretenţii au oamenii de la aleşii lor. Ce ar mai vrea să se mai realizeze în localităţile în care trăiesc şi muncesc?
I.O.: Oamenii vor multe, şi nici nu-i vorba de pretenţii exagerate. La noi, uneori, ai senzaţia că nu s-a terminat campania electorală. Noi, cei din conducerea primăriei, ne zbatem să le rezolvăm problemele, să facem proiecte pentru a aduce cît mai mulţi bani în comună. Din fondurile aferente bugetului local, vom aloca echilibrat sume pentru toate sectoarele de activitate, în funcţie de priorităţi.
Tina CONDREA |