Am intrat în postul Paştelui. Credincioşii nu-şi găsesc locul. Se frămîntă pe tema bucatelor. La ce foloseşte postul într-o societate plină de tentaţii, ca a noastră? La multe. Ne purifică trupul după iarna în care am îngurgitat cîrnaţi, caltaboşi, piftie... Ne menţine silueta. Asta nu înseamnă că e cură de slăbire. Postul ne determină să fim mai chibzuiţi. Să consumăm fructe, legume, verdeţuri... pline de vitaminele atît de necesare la cumpăna dintre iarnă şi primăvară. Ne atenţionează să fim economi, mai ales la vreme de criză. Să nu mai aruncăm bănuţii pe fereastră, pe toate fleacurile străine, frumos ambalate şi etichetate. În post trebuie să fii cumpătat. Nu înjuraţi! Nu huliţi! Nu furaţi! Nu priviţi cu ură la Oana Zăvoranu cînd strigă pe sticlă: “Naţiune română, vreau să fiu o bucă!” N-o condamnaţi. Atîta o duce capul.
Ce ne oferă piaţa pentru a putea trece peste post? Produse de tot felul. Cine trece prin Piaţa Centrală are ce admira. Mere şi ţelină din Polonia, cartofi şi macrou din germania, vinete din Italia, mazăre din Spania, vinuri din australia şi Noua Zeelandă. Mai adăugaţi mărunţişurile numite: portocale, lămîi, banane din ţările însorite. Unde sînt produsele autohtone? Au cam dispărut. Se pare că românii nu mai produc decît forţă de muncă pentru export, taxe, impozite, parataxe pe plan intern. Importăm mere din Polonia, Ungaria şi Turcia, în timp ce livezile de la Plopana, Ciritei şi Căciuleşti zac în paragină. Onoarea noastră este salvată de Mama Natură care ne oferă cu generozitate urzici, ştevie şi păpădie pentru salată. Atenţie! Pînă într-o zi cînd piaţa românească va fi invadată de urzici italiene, ştevie de Olanda, lobodă americană şi haţmaţuchi de Mexic. Pînă şi “carnea de arac” s-a scumpit. Parcă boabele de fasole au fost încrustate cu cristale Swarovski. Au scăzut şi cumpărăturile la băutură. Mioriticii s-au săturat să vadă dublu. Mă refer la facturile de energie electrică, telefonie, apă, gunoi. Preferă să bea apă de la Izvorul Maicii Domnului de sub Cernegura. Să aibă vederea clară, limpede. Să nu mai umble pe două cărări.
Dar să revenim la post, care poate fi de mai multe feluri. Una e să nu mănînci toată ziua şi alta e să elimini carnea din alimentaţie, miercurea şi vinerea. În general, postul e definit ca o perioadă de stopare a ospeţelor pantagruelice. De aceea, în spiritul tradiţiei milenare, la ţară, peizanii trag tare cu fasole, varză şi barabule. Apropo, nu vă lasă gura apă cînd vă gîndiţi la o salată de cartofi fierţi, tăiaţi rondele, cu ceapă verde mărunţită, ulei de măsline şi ridichi roşii? Mîncaţi şi dovediţi că existaţi! Pe vremea foametei din ‘46, cînd posteam crunt toţi trăitorii, luam o bucată de mămăligă, sare şi fugeam în dosul casei, la stratul cu ceapă.  Mama   săraca, Dumnezeu s-o odihnească, mă încuraja: “Mănîncă dragul mamei, că nu eşti feciorul lui Marghetto!” Cine era M? Patronul unei făbricuţe de mezeluri fine din mahalaua Precista. El nu postea! Ca şi cei care au fost la Balul vienez. Bravo lor! Cine poate oase roade...
Dumitru RUSU