Elevi buni, profesori competenți, sistem deplorabil. Olimpiadele școlare "nu fac propuneri" stimulative. Dincolo de dorința unui elev/licean de a aprofunda o anumită materie, interesul pentru studiu se oprește îndărătul barierelor sistemului educațional. Recompensa prin note în catalog nu stîrpește piedicile din care se smucesc elevii buni. Olimpiadele școlare storc o porție mare de efort din elevi și profesori, iar răsplata se lasă uitată în fondurile aparent nule ale Educației. Material vorbind, elevii premianți se întorc acasă cu o diplomă de carton, a cărei singură valoare este semnătura și ștampila.
Bani ioc! Statul nu e capabil să stimuleze astfel de competiții nici măcar cu promisiuni.
Îmi aduc aminte că acum cîțiva ani eram și eu olimpică. Luasem un umil loc patru pe țară și m-am întors de la București cu o diplomă și 45 de lei. Nici cel care ieșișe primul nu avea să fie "împodobit" mai frumos. Cam 125 de lei a luat, dacă îmi aduc bine aminte. Nu m-am îmbogățit. Nici nu sperasem la asta. Am vrut să văd cum e să fii învingător în județul tău și să mergi mai departe. Lumea te laudă, dar te uită repede..
Mai fusesem la olimpiade și altă dată. Dar nu la una de nivel național. Eram în prag de bacalaureat și Paștele l-am petrecut într-un cămin întunecat, printre foi cu formule chimice. În Capitală.
Simt nevoia să spun că nu am făcut-o din obligație pentru un profesor exigent și afurisit. Nici pentru note. Primul lucru care m-a impulsionat să dau atenție lecțiilor a fost idea de a merge la București. Cea mai dragă profesoară pe care am cunoscut-o vreodată mi-a ridicat genele, să scap de indiferență. Așa s-a făcut că toate formulele chimice se dezlegau singure din încîlcitura de substanțe. Doamna directoare a fost omul care a premiat olimpicii și financiar și verbal. Căci nu exista pentru noi, elevii, un cuvînt mai puternic decît al său. Nu vreau să insist de ce am ratat nota zece (laboratorul din liceul unde îmi susținusem proba practică nu avea ustensilele potrivite). Ceea ce vreau să spun e că am "gustat" din experiența de olimpic și văd acum, de departe, că mai nimic nu s-a schimbat, chiar dacă anii au trecut. Diploma nu m-a scutit nici măcar de taxa de înscriere la facultate, pe care am achitat-o din banii primiți de la directoarea școlii, la sfîrșit de an. Diploma nu m-a îmbrăcat și nici nu mi-a dat de mîncare.
Sistemul educațional are picioarele în ghips. Nu ține cont de elevii fără potențial financiar. Nu ia în calcul copiii care au probleme în familie și nu pot continua studiile. Dar cel mai important: nu bagă în seamă elevii buni. Satisfacția morală nu umple stomacul olimpicilor. Diplomele rămîn într-o folie de plastic, undeva într-un dulap. Le mai răsfoim din cînd în cînd, ca să le simțim mirosul de cerneală și emoțiile…
Mihaela UGLEA |
