Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Cultură
Publicitate

 

Baumit, calitate, produse inovatoare si servicii garantate

 

 
 

Gala culturii romașcane - ediția 2010

Joi, 11 februarie - ca în fiecare an - conducerea Primăriei Roman a organizat GALA CULTURII ROMAN 2010. Primarul Laurențiu Dan Leoreanu a dorit să ofere din partea comunității pe care o conduce un simbol de recunoștință și apreciere, pentru romașcanii care poartă cu cinste ștafeta culturii.
Unic prin modul de desfășurare și prin mesajele transmise premianților, evenimentul din acest an a demonstrat că puterea sufletului naște lacrimi de fericire pe obrajii celor care merită distincția culturală definitorie pentru activitatea de promovare, pe plan cultural, a munici­piului Roman.
„Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru promovarea culturii, vă mulțumesc pentru că existați și pentru că flacăra vie din sufletele dumneavoastră va arde pentru toți acei care iubesc frumusețea cuvîntului, a culorii, a literelor, a simbolurilor, a tot ce a lăsat natura să poată fi transpus în imagine”, a precizat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, în deschiderea Galei Culturii Romașcane.
Manifestarea a constituit prilejul acordării a zece premii, tot atîtor purtători ai simbolurilor culturale romașcane, din toate domeniile de sensibilitate a sufletului acestei frumuseți universale - Cultura.
La Gala Culturii Roman 2010 au fost acordate distincții următorilor: Prof. VIOREL VANZARIUC, prof. dr. OVIDIU TRIFAN, înv. MARIANA LEVĂRDĂ, preot EUGEN RĂCHITEANU, prof. doctorand CARP MONICA, prof. IANCU WEXLER, prof. NATALIA RUSU, preot IONEL DORU, dr. DAN GABRIEL ARVĂTESCU și regizor IOAN ANTOCI.
Regizor Ioan Antoci
În anul 2008 a produs: Regele cerșetorilor – mediu metraj , Începuturi – scurt metraj și Memoriile unei iubiri – scurt metraj, produs și regizat.
În anul 2008 a cîștigat  Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj acordat de HBO și TIFF, Cluj-Napoca. În anul 2009 a produs și regizat scurt – metrajul Movie lovers. În anul 2009 a cîștigat Premiul Krzysztof  Kieslowski  pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală și de Sud-Est, acordat de programul Scrip Teast, la Cannes, pentru lung – metrajul Cîinele japonez.

ÎnvațătorMariana Levardă
Îndrumă activitatea culturală a Școlii Mihai Eminescu. În cadrul activităților extracurriculare a încheiat numeroase parteneriate cu Muzeul de Istorie, Biblioteca municipală, Cercul Militar, Clubul Copiilor, grădinițe și școli din oraș și împrejurimi.
Face parte din remarcabila trupă de teatru Vasile Alecsandri de la Cercul Militar, obținînd importante premii la Festivalul Yorick de la Piatra-Neamț și la Festivalul trupelor de teatru pentru amatori de la Craiova.

Preot Eugen Răchiteanu
Între anii 2005 - 2007 a predat la Facultatea de litere din cadrul Universității Bacău. Din august 2007 este promotorul artei și culturii din cadrul Complexului Monumental Santa Croce – Florența și reprezentantul Complexului Monumental Santa Croce - Florența în relație cu toate Facultățile de artă din Florența. Superior al Conventului Franciscan din Cortona.

Profesor Iancu Wexler
Președintele Comunității Evreilor din Roman, comunitate care numără astăzi doar 40 de persoane (evreii sunt în anul iudaic 5770, numărînd de la Facerea lumii, după tradiție). Conștient de importanța responsabilității pentru etnia căruia îi aparține, asigură, prin Comunitatea evreilor, asistență socială pentru cei bolnavi, vîrstnici sau cu venituri mici.

Profesor dr. Ovidiu Trifan
Are peste 30 de ani de activitate pedagogică la școlile din Horia și Cotu-Vameș, la Școala de Artă din Roman, la Seminarul Teologic Ortodox Sf. Gheorghe, la Seminarul Teologic Franciscan Sf. Francisc de Assisi, la Institutul Teologic Franciscan. A înființat și condus 18 formații și grupuri vocale. A susținut aproximativ 200 de concerte în țară și străinătate (Belgia, Franța, Germania, Austria). A compus și orchestrat mai multe cîntece, iar anul trecut a compus melodia   Imnului Romanului.

Profesor Natalia Rusu
S-a născut la Tighina, în Republica Moldova (16.11.1931), iar în anii grei ai războiului s-a refugiat împreună cu familia dincoace de Prut.
A publicat 7 volume:culegerea de folclor Plaiuri mușatine publicată în anul 2001 la Editura Nemira București; Basarabie, raza mea de soare  la Editura Studion, Bacău 2002; Poiana cu flori tîrzii... la Editura Metanoia, Roman 2004; Bucurie  Brașov: Editura Salco, 2006; Cartea bucuriei mele  București: Papirus Media, 2008; Comorile copilăriei    București: Papirus Media, 2008; Caruselul vesel   București: Papirus Media, 2009;

Preot Doru Ionel
Timp de zece ani a fost profesor la Seminarul orthodox Sf. Gheorghe din Roman, în perioada 1990-1999. A fost colaborator fidel la revista: Credința Ortodoxă, devenită apoi Cuvîntul care zidește și care astăzi apare sub numele de Cronica Romanului.

Profesor Viorel Vanzariuc
Este absolvent al Conservatorului George Enescu  din Iași, în anul 1976. De la terminarea studiilor și pînă acum a fost în slujba muzicii, la Școala de Artă din Roman, iar din ianuarie 1990 este directorul aceleiași Școli. În anul 1993 a făcut parte din comitetul care s-a ocupat de înființarea festivalului  Bagheta de Cristal , festival în cadrul căruia au evoluat formații de renume: Cvartetul Ad Libitum, Studioul de muzică veche București, Orchestra Academiei din Cluj, Corul Cantores Amicitiae Iași , Corul Academiei de Arte din Chișinău, violonistul Ștefan Ruha etc.

Medic Dan Gabriel Arvătescu
În perioada 2000-2005 a fost director al Spitalului municipal, iar din anul 2000 este șeful Secției Chirurgie. Este membru al Societății Europene de Chirurgie Laparos­copică și al Societății Române de Chirurgie. Este inițiatorul proiectului Orașul nostru  și organizator al Primei Conferințe Naționale de Antropologie Urbană care s-a desfășurat la Roman în perioada 23-25 septembrie 2009. Este vicepreședinte al Societății Culturale Clepsidra.

Profesor doctorand Carp Monica
Este  membră a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Neamț. A participat la peste 80 de expoziții colective și de grup și a organizat 14 expoziții personale. Lucrări plastice ale domniei-sale se regăsesc la Muzeul de Artă Roman, Muzeul de Artă Piatra Neamț, Centrul Internațional ,,George Apostu” din Bacău, Biblioteca ,,Gh. Asachi” a Palatului Culturii din Iași, Biblioteca din Chișinău, dar și în colecții particulare din țară și străinătate: Franța, Belgia, Olanda, Irlanda, Canada, SUA, Japonia, Anglia.
Vlăduț CLAPA

 
Meteo

Cautare
 
Publicitate

 

 

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.