Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Învăţămînt
Publicitate

 

TERMOSISTEM incepand cu: 55 ron/mp

 

 
 

Sindicatul învăţămînt, la Tribunal

Astăzi este primul termen în procesul intentat Ministerului Educaţiei de Sindicatul Liber din Învăţămînt. Sindicaliştii solicită în instanţă respectarea legii 221, privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Este posibil ca acest proces să fie unul de durată. În acelaşi timp, există şi posibilitatea ca sindicaliştii să renunţe la acţiune, în cazul în care negocierile cu guvernanţii vor avea un răspuns pozitiv. Trebuie menţionat că, în cazul în care sindicaliştii vor continua procesul şi îl vor cîştiga, de prevederile legii 221 nu vor beneficia decît membrii de sindicat.

Tot astăzi este termen şi într-un alt proces intentat de către sindicaliştii din învăţămînt. În această cauză, se solicită obţinerea tranşelor suplimentare de vechime pentru cadrele didactice care au peste 30 de ani vechime, care beneficiau de calculul unei tranşe suplimentare de vechime, în coeficient de 1/25 din tranşa anterioară. "Deşi legea stipulează acest lucru, el nu a fost aplicat nici în Neamţ şi nici în alte judeţe. Noi am solicitat să fie calculat tot retroactiv, pentru 3 ani de zile", a subliniat Gabriela Grigore, secretarul Sindicatului Învăţămînt Neamţ.

O altă acţiune a sindicaliştilor va conti­nua la Bacău. În ultima zi din termenul legal, Primăria Roman a înaintat recurs la o hotărîre dată de Tribunalul Neamţ, recursul urmînd a se judeca la Curtea de Apel Bacău. "Este vorba de o acţiune în numele colegilor noştri din cadrul personalului didactic auxiliar, respectiv bibliotecari, documentarişti, redactori, care trebuiau să beneficieze de un spor de 15% pentru condiţii vătămătoare".Chiar dacă vor avea cîştig de cauză la Curtea de Apel, hotărîrea nu va putea fi pusă în aplicare pentru toţi bibliotecarii, documentariştii şi redactorii, ci doar pentru cei care sînt parte în proces.Gabriela Grigore a spus: "Vom încerca să obţinem acest spor pentru toţi cei din sistem, chiar dacă nu au fost parte în proces. Dorim să negociem în comisia paritară ca aceste drepturi să fie plătite tuturor colegilor din sistem".

Marius GHEGHICI

Meteo
Şi astăzi va ninge. Ziua, mercurul din termometre va indica minus un grad Celsius. Vîntul va sufla cu putere.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.