Un individ, pe care singura circumvoluţiune pare să-l deranjeze dramatic, a spart biserica din satul Cîrlig, Dulceşti, în noaptea de 9 spre 10 martie. A luat tot ce i-a picat la îndemînă: trusa de împărtăşit, vase bisericeşti din bronz şi alamă, cruci şi, evident, banii din cele două cutii ale milei. Paguba a fost estimată la 1000 de lei. Au fost anunţaţi poliţiştii, bătrînii satului şi-au făcut cruci mari mirîndu-se de astfel de "creaturi" fără Dumnezeu care fură pînă şi din Sfînta biserică. Cunoscători ai "faunei" poliţiştii din comună s-au gîndit la un mai vechi client de-al lor: Viorel Dinu (40 de ani). S-a dovedit că el se furişase în biserică numai că, la partea cu recuperarea bunurilor, au intervenit "mici" probleme. De teamă să nu fie prins cu "prada" asupra sa, mintea strălucită a lui Dinu a născut spontan. Frecîndu-şi mînile de mulţumire că a găsit soluţia salvatoare, prostul satului a aruncat crucile, pocalele şi trusa de împărtăşit într-o fîntînă părăsită, adîncă de 30 de metri. Deşi s-au străduit, pompierii n-au reuşit să scoată decît două cruci, un pocal şi un suport. Puţul este foarte strîmt şi nici un om nu poate coborî prin tubulatura îngustă fără să rişte să rămînă blocat. Aşa că s-a folosit o cange, cu care au fost "pescuite" o parte din obiecte. Viorel Dinu a fost reţinut, iar poliţiştii intenţionează să-l ducă la Parchet, cu propunerea de arestare, mai ales că este recidivist. Dumnezeu să-i ierte!
Cristina MIRCEA |