De multe ori, Centrul pentru Cultură și Arte "Carmen Saeculare" s-a confundat cu una dintre instituțiile subordonate, Școala de Arte. Și anul acesta, cei de la "Carmen Saeculare" au o ofertă diversificată pentru nemțenii care doresc să urmeze cursurile acestei școli: "În cuprinsul anului școlar 2009 - 2010, în cadrul școlii funcționează cursuri de actorie, grafică, desen și pictură, muzică - pian, teorie muzicală și clarinet. Acestea sunt cursurile cu taxă. La care se mai adaugă încă altele cîteva - de dans popular, dans de societate și de țesut-cusut - care funcționează în sistem gratuit.
La cursul de actorie predat de actrița Maria Hibovschi au avut loc, în luna decembrie a anului trecut, două premiere. Este vorba despre piesele "Ne-a mai rămas doar ospamox" și "Praznicul Savetei", montări realizate cu elevii din al doilea și al treilea an de studiu al cursului. Piese care, la vremea respectivă, au fost foarte bine primite de către publicul îngrămădit în mica sală.
Pentru sfîrșitul acestei săptămîni, mai precis duminică, actorii cursanți ai școlii Populare de Artă au pregătită o nouă ieșire la rampă", a precizat purtătorul de cuvînt al "Carmen Saeculare". Maria Hibovschi a subliniat că "acum ne pregătim pentru spectacolul de producție de pe 14 februarie. Acum este vorba despre grupa celor mici. Copii cu vîrste cuprinse între cinci și treisprezece ani. Vor fi trei spectacole în aceeași zi. Cu două pauze de schimbare de decor și de costume. "Capra și iezii", o dramatizare după "Capra cu trei iezi", apoi urmează "Fetița cu piciorul rupt", adaptare după "Păpușa cu piciorul rupt" a lui Victor Eftimiu, și, în final "Robinson" după "Robinson Crusoe" a lui Cristian Pepino. Toate sunt adaptări ale textelor celebre, adaptări pe care le-am preferat pentru ca astfel pot să le animez cît mai apropiat de copii cu care lucrez. Pentru a putea să-i pun mai bine în valoare. Sunt copii cu vîrste cuprinse între cinci și treisprezece ani. Aceasta fiind grupa mică cu care lucrez".
Spectacolele vor începe de la ora 16:00 și au ca loc de desfășurare sala de repetiții pe care o folosesc împreună ansamblul "Florile Ceahlăului" și elevii cursului de actorie, de pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 23.
Marius GHEGHICI |