Un incendiu a izbucnit, ieri dimineață, la o fabrică de confecții din Roman, aparținînd consilierului local PNL Marian Emil Pericică. Hala de producție, întinsă pe o suprafață de 4000 de mp și destul de înaltă, fusese compartimentată, astfel încît în mansarda construită din bîrne, lambriu și plafon fals, erau depozitate materiale textile. Tocmai din pod a pornit focul. Un bec supraîncăzit a atins deșeurile din bumbac, acestea s-au aprins, iar flăcările s-au extins cu repeziciune.
"Am intervenit cu toate cele 4 autospeciale și ambele gărzi", a declarat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvînt al ISU Neamț. "O parte din tavan a trebuit dărîmat, pentru a nu rămîne focare nestinse, iar în sprijinul nostru a venit și șeful SVSU Roman împreună cu 7 voluntari. S-a reușit astfel salvarea unor materiale, care practic au fost purtate din mînă în mînă și încărcate în dube".
45 de subofițeri, sub comanda șefului inspectoratului, colonelul Ioan Nițică și a adjunctului său, locotenent colonel Ionel Pîrvu, s-au mobilizat pentru a împiedica focul să distrugă întreaga construcție. Au ars două tone de deșeuri textile, o tonă de semifabricate, 1000 mp din acoperiș și 300 mp de tavan și au fost degradate 6 utilaje folosite în procesul de fabricație și instalația electrică. Pagubele se ridică la peste un miliard de lei vechi, în timp ce valoarea bunurilor salvate este de 1.500.000 de lei.
Andreea DASCĂLU |