a

Vizitați pagina noastră pentru detalii

Anul XVII, nr. 4377
joi, 7 aprilie 2005

[Home] [Prima pagină] [Redacția] [Publicitate] [Contact] [Arhiva]

 cotidian independent
al județului Neamț

Blitz


 

Descoperire arheologică de proporții în spatele Muzeului de Artă

Mai multe morminte medievale au fost descoperite, zilele trecute, în partea de vest a fostei Curți Domnești din Piatra Neamț, respectiv în spatele Muzeului de Artă. Mormintele fac parte dintr-o necropolă medievală, datată în secolele XVI - XVII, printre scheletele descoperite aflîndu-se și unul de copil. Datarea celor 11 schelete descoperite pînă în momentul de față s-a făcut și pe baza săpăturilor medievale efectuate în anul 1979, cînd s-au găsit, alături de rămășițele pămîntești, o serie de monede vechi. După încheierea cercetărilor arheologice, pe terenul din spatele Muzeului de Artă se vor construi, cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, două clădiri (o vilă proprietate personală și un sediu de firmă). Aflat într-o zonă de protecție a monumentelor istorice, terenul s-ar părea că ascunde multe mărturii legate de istoria veche a locuitorilor județului nostru.

Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural: "Săpăturile arheologice din incinta fostei Curți Domnești au fost efectuate la solicitarea Direcției pentru Cultură. Am urmat o procedură legală, avînd în vedere că doi cetățeni urmează să-și construiască vile pe acel teren. Cei doi cetățeni au obținut toate avizele necesare, mai puțin avizul de descărcare de sarcină arheologică. După încheierea prospectării zonei, în funcție de importanța descoperirilor, putem da avizul, sau nu, ținînd cont de legislația în vigoare. Dacă, spre exemplu, vom da peste un vestigiu important (fundația unei biserici, un așezămînt de Ev Mediu etc.), pe acel teren nu se vor putea construi alte clădiri".

Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamț: "Mormintele care au apărut în ultimele zile confirmă datele semnalate de mai multă vreme în zona respectivă, precum și ipotezele celor care au cercetat inițial necropola de la Piatra Neamț (preotul Constantin Mătase și Eugenia Neamțu, cercetători care au efectuat, în anii ‘50, unele săpături arheologice în preajma Curții Domnești). Cred că vor apărea, curînd, și alte elemente care vor întregi imaginea Curții Domnești și a cimitirului medieval".

Tudor Olteanu, proprietarul unei părți din terenul aflat în discuție, precizează: "Pînă în momentul de față, am colaborat foarte bine cu Direcția pentru Cultură și cu Muzeul de Istorie. Voi aștepta pînă cînd se vor încheia săpăturile arheologice, iar apoi, dacă mi se va cere, voi ceda terenul, contra cost, Ministerului Culturii. De asemenea, dacă voi mai găsi, pe parcurs, oseminte sau alte obiecte, voi chema imediat echipa de arheologi pentru noi cercetări de teren".

George Ciocan, proprietarul viitorului sediu de firmă: "Eu m-am implicat activ în problema săpăturilor arheologice, în sensul că am încheiat un contract cu Muzeul de Istorie, potrivit căruia suport toate cheltuielile legate de săpăturile propriu-zise. Cît despre vechimea scheletelor, situația este discutabilă, avînd în vedere faptul că lîngă unul dintre ele s-ar fi găsit un aparat de fotografiat! Nu neg faptul că acolo ar fi un cimitir medieval, dar există posibilitatea ca schelete vechi să fie amestecate cu altele mai recente. Oricum, după încheierea săpăturilor, vom face o slujbă de pomenire a morților, iar rămășițele vor fi înhumate, creștinește, în cimitirul orașului."

În zona înconjurătoare bisericii și turnului ar putea să apară și alte morminte, în lunile următoare, avînd în vedere că în acea zonă vor avea loc unele lucrări de reabilitare a spațiului, amenajare a pavajului etc. E de preferat ca toate aceste săpături să fie supravegheate în continuare, în așa fel încît informațiile legate de trecutul medieval al orașului să fie corect valorificate.

Directorul Gheorghe Dumitroaia, coordonatorul săpăturilor arheologice, speră ca lucrările să se finalizeze pînă la sfîrșitul acestei luni, scheletele descoperite fiind puse în saci, prelucrate, spălate și depozitate, deocamdată, la Muzeul de Istorie.
Irina NASTASIU
       

sus

înapoi

 


Cronica de 5 secunde
Tablete
Mica publicitate

Meteo

Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil la senin. Vîntul va sufla slab la moderat. Dimineața se va forma ceață. Temperaturile maxime ale aerului vor fi cuprinse între 15 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 1 și 6 grade Celsius.

 

[Home] [Prima pagină] [Redacția] [Publicitate] [Contact] [Arhiva]

 

         
Conținutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SA.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu menționarea sursei

© 2004 Sedpress Ceahlăul SA
All rights are reserved.