Scandal în toată regula, ieri, la Primăria Negreşti. Zeci de oameni - care au aflat abia acum că li se pregăteşte o groapă de gunoi în "coastă" iar consilierii şi-au dat deja acordul - au venit în sala de şedinţe să-şi ia la întrebări aleşii. I-au tocat mărunt pe toţi cei care au votat "pentru", dar artileria grea s-a îndreptat asupra primarului Ion Iacob. Sătenii, care aveau deja o imagine despre consecinţele unei vecinătăţi "puturoase", i-au adresat replici dure, dar nu lipsite de umor ...detalii
Prefectura, pichetată timp de două ore
Instituţia prefectului a fost pichetată, ieri, de un grup de aproximativ de 30 de cetăţeni din comuna Pipirig, Motivul pentru care oamenii au recurs la această metodă a fost nemulţumirea faţă de modul de constituire a dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetaţie forestieră, cauză care a făcut ca în urmă cu două zile, 60 de locuitori ai comunei Farcaşa să înainteze prefectului o scrisoare deschisă. Prefectul Mihai Archip a stat de vorbă cu protestatarii şi le-a comunicat faptul că ...detalii
Sprijin financiar pentru centrul social din Ceahlău
Consilierii bicăzeni au aprobat, de curînd, acordarea unui ajutor financiar de 27.000 RON unităţii de asistenţă medico-socială din comun Ceahlău, sumă necesară acoperirii "cheltuielilor de întreţinere, gospodărie, reparaţii, consolidări şi dotări independente" a acestei instituţii. Pentru a putea realiza, practic, această operaţiune bugetară, a fost nevoie ca, în prealabil, dregătorii locului să voteze pentru "asocierea oraşului Bicaz, prin Consiliul Local, cu judeţul Neamţ, prin Consiliul Judeţean şi comunele Ceahlău, Grinţieş, Poiana Teiului, Farcaşa ...detalii
Mai multe spaţii verzi în Piatra Neamţ
Primăria pietreană va participa la programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului - etapa a II-a, program derulat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Proiectul vizează realizarea de noi spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii, precum şi îmbunătăţirea spaţiilor verzi existente în oraş. Valoarea totală a proiectului - care se va realiza pe parcursul a cinci luni - se ridică la 2.025.550 lei, municipalitatea sperînd să obţină o finanţare nerambursabilă de la Administraţia ...detalii
Predare de ştafetă în Consiliul Local
Legislativul municipal îşi schimbă din nou componenţa, după demisia liberalului Gheorghe Popescu. Acesta a anunţat că renunţă la mandatul de consilier local începînd cu 16 februarie, pe motiv că urmează să fie numit într-un post de conducere la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei condus de Vasile Blaga, însă abia în cadrul şedinţei de joi colegii săi i-au aprobat cererea de demisie. Locul lui Gheorghe Popescu în legislativul pietrean a fost luat de avocatul ...detalii
Meteo
Pentru sîmbătă, meteorologii prognozează temperaturi destul de ridicate, între 4 şi 10 grade Celsius, însă pe un fond ploios, manifestat în majoritatea regiunilor. Vîntul va sufla moderat. Aversele de ploaie vor continua şi duminică. Mercurul din termomentre va indica între 3 şi 8 grade Celsius.
Cautare
Publicitate
Conţinutul acestui site este proprietatea SC
Sedpress Ceahlăul SRL. Reproducerea totală sau parţială a materialelor este
permisă numai cu menţionarea sursei