Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Cronica neagră
Publicitate

 

Reducere 40 %

 

 
 

Nicu Vârvea a adus droguri din Italia

Traficanţii de droguri din Neamţ au prins tupeu şi s-au debarasat de intermediari, ajungînd să-şi procure prin propriile puteri "marfa" din străinătate, după cum este şi cazul lui Marcel Nicu Vârvea, din Piatra Neamţ. Anchetatorii susţin că dealerul, în vîrstă de 28 de ani, s-a împroprietărit cu substanţele ilicite în Italia, unde, în 2008, a locuit o perioadă. În luna decembrie a aceluiaşi an, individul s-a întors acasă, transportînd în bagaje şi o cantitate mai mare de haşiş, din care, o parte era destinată intresului personal, iar cealaltă consumatorilor.
Vârvea a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT-  Biroul Teritorial Neamţ, urmînd să răspundă în instanţă la 3 acuzaţii: vînzare de droguri de risc, deţinerea lor în vederea consumului propriu şi introducerea acestora în ţară. În privinţa comerţului, tînărul s-a străduit să "activeze" fără a trezi suspiciuni oamenilor legii, împărţind haşiş doar persoanelor pe care le cunoştea sau recomandate de prieteni. Cu toate măsurile de precauţie, Marcel Vârvea a scăpat un pacheţel cu substanţe interzise şi unui colaborator sub acoperire, căruia i-a vîndut "bunuri" la tariful de 150 de lei.
Un informator a mărturisit anchetatorilor şi modul în care se derulau tranzacţiile, cum Vîrvea stabilea telefonic întîlniri la el acasă şi cum, după ce primea banii, mergea într-o altă încăpere şi aducea dozele. Traficantul tăia haşişul în felii subţiri ajutîndu-se de un cuţit a cărui lamă o încălzea la flacăra de aragaz şi nu era deloc ieftin produsul scos pe piaţă, în jur de un milion de lei vechi per gram. În seara de 11 februarie, pietreanul a ieşit din "bîrlog" cu gîndul de a face afaceri în stradă, intenţie ce a ajuns şi la urechile poliţiştilor. Pe cînd se afla în faţa mall-ului din oraş, avînd asupra lui 3 porţii de haşiş, a fost reţinut, iar în urma percheziţiei domici­liare au mai fost descoperite alte două pacheţele, şi un cîntar electronic numai bun pentru stabilirea cantităţilor ce urmau a fi scoase la "mezat". Iniţial, Marcel Nicu Vârvea a negat toate învinuirile ce i-au fost aduse, dar cu dovezile strînse împotriva lui n-a mai avut ce face şi a recunoscut că se droghează. A avut două versiuni despre cum a intrat în posesia haşişului, declarînd prima oară că l-a achziţionat din Iaşi, de la un necunoscut, iar judecătorilor, care au şi decis să-l aresteze preventiv, că îl are de la un cetăţean tunisian, cu care s-a întîlnit în Italia.
Andreea DASCĂLU

 
Meteo
Pentru sîmbătă, meteorologii prognozează temperaturi destul de ridicate, între 4 şi 10 grade Celsius, însă pe un fond ploios, manifestat în majoritatea regiunilor. Vîntul va sufla moderat. Aversele de ploaie vor continua şi duminică. Mercurul din termomentre va indica între 3 şi 8 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.