Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Învăţămînt
Publicitate

 

Baumit, calitate, produse inovatoare si servicii garantate

 

 
 

Minusurile învățămîntului nemțean

Un document făcut public ieri de către Inspectoratul Școlar scoate la iveală minusurile din învățămîntul nemțean, așa cum sînt ele văzute chiar de către profesori și inspectorii școlari. Astfel, în Raportul ISJ Neamț se arată că "documentele manageriale ale comisiilor metodice nu cuprind analiza contextului social și pedagogic specific în care se desfășoară procesul de învățămînt. Nu există diversitate în tematica opționalelor sau a modului de realizare a programelor de opțional, și, în multe situații orele de opțional sunt prelungiri ale orelor de curs. Există și situații în care se depășesc termenele de avizare a opționalelor". Și lista minusurilor continuă: "Lipsa creativității în activitatea de proiectare. Încă există comoditate și adversitate la unii profesori, față de elementele de noutate, atît cele legate de metodele de abordare a elevilor, cît și a celor legate de schimbările din curriculum național. Organizarea comisiilor metodice pe arii curriculare și la nivelul mai multor unități de învățămînt are eficiență mai scăzută. Deși accesul la materialele informative metodico-științifice nu mai constituie o problemă, mai sunt profesori care recurg doar la manual, care desfășoară activitatea de predare-învățare doar prin întrebări și răspunsuri. Acolo unde nu există manuale suficiente, unii profesori nu suplinesc lipsa acestora cu alte materiale, lecțiile devenind ineficiente". Se amintește și de infuzia de tineri în sistemul educațional: "Slaba pregătire științifica, metodică și pedagogică a unor profesori tineri sau chiar a unor cadre didactice experimentate, dar care se implică foarte puțin în actul didactic centrat pe elev și în susținerea lecțiilor pe principii  moderne . Tratarea superficială a activităților de perfecționare în unele școli ori neconcordanța dintre nevoile de formare ale cadrelor didactice, în raport de specificul școlii și tematica de perfecționare stabilită pentru activitățile lunare ale comisiei. Nu întotdeauna obiectivele de evaluat sunt în consens cu competențele din programa școlară. Slaba valorificare a laturii practic-aplicative și educative a disciplinelor, în formarea de aptitudini, abilități de lucru și comportamente necesare pregătirii pentru viață. Lipsa de colaborare între director și autoritatea locală, datorată unor orgolii și/sau vechi conflicte personale, director-primar. Management neperformant, determinat, între altele, de faptul că directorii nu și-au stabilit prioritățile în activitatea managerială, ignorînd specificul unității în context local, cît și finalitățile procesului de formare a elevilor pe trepte de învățămînt. Lipsa de experiență în gestionarea directă a resurselor financiare, în contextul descentra­lizării învățămîntului preuniversitar". Toate acestea sînt probleme care au fost constatate în timpul primului semestru școlar. Nu sînt chiar atît de surprinzătoare. Probabil că majoritatea celor care au copii la școală au observat măcar o parte din aceste imperfecțiuni. Pe de altă parte, de ce să nu spunem că există și foarte multe plusuri ale învățămîntului nemțean. În același timp, avem profesori de elită, avem oameni dedicați învățămîntului, iar acest lucru se observă și în rezultatele pe care învățămîntul nemțean le are la nivel național sau internațional.
Marius GHEGHICI

Meteo

Cautare
 
Publicitate

 

 

 

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.