Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Cronica neagră
Publicitate

 

Reducere 40 %

 

 
 

Promisiuni deşarte judecate la Bacău

Procurorii nemţeni au declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului Neamţ prin care, la sfîrşitul lui ianuarie, Vasile Andriescu, din Gîrcina, şi pietreanul Alexandru Ţuţuianu au fost condamnaţi, la cîte 6, respectiv 3 luni de închisoare cu suspendare pentru săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nici cel dintîi individ nu a fost mulţumit de sentinţă şi a atacat-o la Curtea de Apel Bacău, probabil în speranţa că va scăpa cu un cazier curat. Ţuţuianu (21 de ani) şi Andriescu (36 de ani) au intrat în atenţia poliţiştilor în urmă cu doi ani, odată cu autodenunţul lui Vasile Amariei, care s-a plîns că le-a plătit celor doi 1700 de euro pentru a-l ajuta să obţină permisul de conducere în regim de urgenţă. Conform rechizitoriului întocmit în cauză, Amariei lucra de 3 ani în Spania, dar în străinătate ar fi avut mai multe oportunităţi de angajare dacă ar fi ştiut să şofeze. Aşa că, în mai 2007, cu o săptămînă înainte de a-şi lua concediu, şi-a sunat un consătean, pe nimeni altul decît Andriescu, interesîndu-se cum poate obţine repede "carnetul" de conducător auto. Săteanul i-a transmis că are cum să-l ajute, dar contra cost, iar cînd Amariei s-a întors în ţară, ambii s-au întîlnit la un restaurant cu Ţuţuianu, care pretindea că are relaţii la biroul de eliberări permise. Binefăcătorii au pretins 1700 de euro, sumă pe care "stranierul" a achitat-o integral în cîteva zile. A dat banii dar aşteptările sale că va ajunge grabnic şofer cu acte în regulă s-au dovedit neîntemeiate, fiindcă Andriescu şi Ţuţuianu  i-au tras ţeapă.
În cursul urmăririi cercetărilor s-a solicitat şcolii de şoferi la care Amariei era înscris dosarul acestuia, iar actele adevereau că acesta a început orele de condus încă pe cînd era în Spania, motiv pentru care instructorul său a fost acuzat de fals, iar ulterior scos de sub urmărire penală. La terminarea anchetei, doar Ţuţuianu şi Andriescu au ajuns în faţa judecătorilor, dar au scăpat de închisoare, pe moment, magistraţii nemţeni hotărînd să-i pedepsească mai aspru prin confiscarea a 1500 de euro.

Andreea DASCĂLU
 
Meteo
Pentru astăzi, meteorologii prognozeză încălzirea vremii. Se vor semnala averse de ploaie, cu precădere în zonele de munte. Temperaturile minime vor coborî pînă la două grade Celsius, iar cele maxime vor atinge 8 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.