Prima pagină Redacția Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Cronica neagră
Publicitate

Noi unim destinatiile

Alege Lizette, alege sa fii profesionist!

 
 

Nu s-a mutat în casa nouă și a înghețat în modul

Ana C. (81 de ani) din Tămășeni, o bătrînă bolnavă, care locuia într-unul din mo­dulele pentru sinistrați, a murit în noaptea de 3 spre 4 ianua­rie. Polițiștii care s-au dus la fața locului au stabilit că femeia stătea cu băiatul ei, și el bolnav, iar locuința lor nu era încălzită, din cauza unei defecțiuni la rețeaua electrică. Oamenii legii au mai stabilit că în seara de 3 ianuarie, bătrîna și fiul ei au băut două sticle de vin și s-au culcat. Dimineață, o nepoată care a venit în vizită  l-a trezit ...detalii

Dosar de crimă repus pe rol

Chiar dacă judecătorii au anunțat că în dosarul lui Constantin Vieru, din Icușești, acuzat de omor calificat și lipsire de libertate în mod ilegal, se va da o pronunțare, la data stabilită pentru soluționare s-a decis repunerea cauzei pe rol. Hotărîrea a fost luată, probabil, ca urmare a cererilor avocatului apărării, ce a soliciat în instanță schimbarea încadrării juridice în lovituri cauzatoare de moarte. În plus, clientul lor a declarat că el nu se face vinovat de fapta pentru care este tras la răspundere ...detalii

 
Meteo
Meteorologii anunƣă că este posibil să cadă precipitaƣii sub formă de ninsoare. Cerul va fi acoperit, iar temperatura maximă va fi de minus 7 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

Sisteme de mobila pentru dumneavoastra

Cel mai ieftin internet din oras

Livram poate tipurile de betoane

 
Conținutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu menționarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.