Ca urmare a faptului că premierul Emil Boc a cerut ca anul acesta să nu se mai acorde nici un fel de sporuri decît cele standard, precum cel de vechime, sindicaliştii din sistemul sanitar se pregătesc de proteste. În primă fază, Biroul Executiv al Federaţiei TESA din unităţile sanitare şi balneare din România, federaţie ce este afiliată la CNS Cartel Alfa, a avut o întîlnire săptămîna trecută cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. La întîlnire a participat secretarul de stat în relaţia cu Parlamentul şi Societatea Civilă, Cristian Anton Irimie. Principala temă a întîlnirii a constituit-o obiectul revendicărilor acestei federaţii. „Prima noastră revendicare este majorarea salariilor personalului TESA din sistemul sanitar cu minim 15 la sută în acest an. Dorim acordarea retroactivă a sporului de prevenţie de 11 la sută, începînd cu 1 ianuarie 2008. Federaţia TESA nu acceptă, sub nici o formă, anularea sporurilor obţinute prin negocieri în cursul anului trecut. Cerem să fie obligate conducerile unităţilor sanitare să acorde toate sporurile legiferate prin Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Totodată, trebuie respectat Acordul convenit cu Ministerul Sănătăţii privind gratuitatea prestaţiilor medicale pentru personalul TESA şi rudele de gradul I”, ne-a spus Valeriu Cozonac, lider al Sindicatului TESA din Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. O altă revendicare pusă pe tapet la întîlnirea de la minister a fost blocarea externalizărilor pentru o perioadă de 6 luni în cadrul compartimentelor din administraţia unităţilor sanitare. Sindicaliştii mai cer blocarea oricărei măsuri de restructurare a personalului TESA pe motivul „realizarea de economii”. „Astfel de măsuri ar pune în pericol funcţionarea spitalelor şi ar produce, totodată, mari convulsii sociale” precizează comunicatul de presă emis de Federaţia TESA. Protestatarii mai doresc ca ministerul să transmită un ordin la toate unităţile sanitare pentru respectarea legislaţiei în vigoare, privind negocierea şi semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară. Se mai doreşte suspendarea trecerii unităţilor sanitare în subordinea autorităţilor locale la nivel de judeţ, „avîndu-se în vedere incapacitatea actualelor structuri teritoriale (prefecturi, primării) de a prelua unităţile sanitare, din punct de vedere financiar şi managerial”. Liderii de sindicat TESA doresc ca prezenţa lor la negocirrea şi semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară să devină obligatorie.
Angela BRUDARU
|