Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Cronica neagră
Publicitate

 

TERMOSISTEM incepand cu: 55 ron/mp

 

 
 

Jaf la Primăria Poienari

Întîmplarea petrecută în noaptea de 3 spre 4 februarie în sediul Primăriei Poienari nu e la fel de hazlie ca aceea cu hoţul care a spart o biserică, a băut vinul de împărtăşanie, a furat banii din cutia milie şi pe urmă a făcut semn la maşina poliţiei crezînd că-i taxi, dar este destul de amuzantă. Nişte indivizi care plănuiseră să dea "lovitura" la casa de bani, au trecut exact pe lîngă ea şi au lăsat-o neatinsă, în biroul contabilei. Au crezut, pe semne, că bunurile de valoare sînt ţinute în biroul primarului, aşa că s-au orientat spre seiful în care nu erau decît ştampile şi un si­giliu. Au cărat, cu greu probabil, seiful pînă afară şi apoi l-au urcat în maşina primăriei, o Dacia, parcată în curte, ale cărei chei le găsiseră într-un cuier. Cînd să plece, ori au fost văzuţi de cineva, ori n-au reuşit să pornească maşina, aşa că au lăsat totul baltă. S-au mulţumit, însă, cu nişte scule pe care le-au găsit în sediu. Primarul Emil Dascălu a declarat că aparatul de sudură, polizorul şi maşina de găurit sustrase va­loarează cam 2000 de lei.

Evident, spargerea a fost reclamată la poliţie şi, ieri, s-au făcut cercetările la faţa locului, folosindu-se inclusiv un cîine de urmă. S-a stabilit, fără dubiu, că hoţii au pătruns în primărie după ce au dislocat gratiile unei fereastre. Mai rămîne să fie identificaţi şi "felicitaţi" că s-au dovedit "profesionişti" şi au furat casa de bani cu ştampile.

Cristina MIRCEA

 
Meteo
Şi astăzi, vremea va fi caldă şi uşor instabilă. Cerul va fi mai mult acoperit. Ziua, mercurul din termometre va urca pînă la 7 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

Livram poate tipurile de betoane

Ai internet la dublu

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.