Prima pagină Redacţia Publicitate Contact Arhivă Forum Mica publicitate
Blitz
Publicitate

 

Ruukki furnizeaza componente pe baza de metal

 

 
 

Evaluarea finală a proiectului "Salvaţi natura de la dezastru!"

Astăzi, cu începere de la orele 11, va avea loc etapa de evaluare finală a proiectului "Slavaţi natura de la dezastru!", derulat în cadrul Şcolii generale nr. 1 Boboieşti, în parteneriat cu Comisariatul Judeţean Neamţ al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ, Direcţia Silvică Neamţ- Ocolul Silvic Pipirig şi Primăria comunei Pipirig.
Proiectul s-a derulat în perioada septembrie 2008- mai 2009 şi a inclus un număr de 10 activităţi teoretice şi practice. Unul din scopurile acestor activităţi a fost acela de formare şi cultivare în rîndul copiilor a sentimentului de respect şi dragoste pentru natură şi mediul înconjurător. Totodată, proiectul a vizat ecologizarea pădurii din apropierea satului şi a malurilor rîurilor Ozana şi Mînzatul. O altă direcţie în care s-a îndreptat această acţiune a fost realizarea unui "loc curat în mijlocul naturii", unde copiii şi familiile acestora pot desfăşura diferite activităţi, dar şi conştientizarea de către copii a importanţei pe care o are păstrarea unui mediu curat şi sănătos.
Nu în ultimul rînd, s-a avut în vedere desfăşurarea unor activităţi eficiente de învăţare a căilor şi metodelor de ecologizare a mediului, şi transmiterea de mesaje ecologice ce au ca scop educarea comunităţii locale.
Etapa de evaluare va include atît dezbateri pe marginea rezultatelor acţiunilor organizate în cadrul proiectului, precum şi vizitarea expoziţiei cu lucrări realizate pe parcursul derulării acestuia, dar şi lansarea revistei "Salvaţi natura de la dezastre!" şi acordarea de diplome celor mai merituoşi participanţi la proiect.
Tot pentru ziua de astăzi sînt prevăzute să aibă loc acţiuni de salubrizare, organizate de Garda Naţională de Mediu în fiecare judeţ, cu antrenarea autorităţilor locale. În Neamţ, această acţiune se va derula pe raza comunei Pipirig, începînd cu ora 10, cu implicarea primarului şi consiliului local, urmînd să se aibă în vedere salubrizarea malurilor rîurilor Ozana şi afluenţilor săi. Această acţiune se bucură de participarea elevilor din toate şcolile comunei Pipirig, iar din partea Gărzii de Mediu Neamţ coordonarea va fi asigurată de comisarul Iacob Irimia.
A. SÎRBU

 

Meteo
Şi astăzi, vremea va fi rece şi uşor instabilă. La amiază, mercurul din termometre va indica 17 grade Celsius.
Cautare
 
Publicitate

 

 

 
Conţinutul acestui site este proprietatea SC Sedpress Ceahlăul SRL.
Reproducerea totală sau parţială a materialelor este permisă numai cu menţionarea sursei

ISSN: 1841-6918

© 2007 Sedpress Ceahlăul SRL
All rights are reserved.